Absolvenții sunt asteptați să se înscrie în evidențele AJOFM
Agenţia Județeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara informează absolvenţii promoţiei 2022 că, în termen de 60 de zile de la absolvire, sunt aşteptaţi să se înregistreze în evidenţele instituţiei pentru a beneficia de toate serviciile asigurate de AJOFM în scopul integrării acestora pe piaţa forţei de muncă.
Precizăm că înregistrarea ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă este o etapă prealabilă și obligatorie în vederea obținerii facilităților acordate potrivit Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.
Astfel, absolvenţii instituțiilor de învățământ care se înregistrează în evidenţele agenţiilor pentru ocuparea forței de muncă în raza cărora își au domiciliul, ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă beneficiază de servicii de informare şi consiliere profesională, medierea muncii, servicii gratuite de formare profesională, precum și de facilități financiare.
Actele necesare pentru înregistrarea absolvenților ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă sunt:
- actul de identitate, în original şi copie;
- actele de studii (diploma sau adeverinta) şi de calificare sau adeverinţa din care să rezulte data absolvirii, în original şi copie;
- declaratia pe proprie raspundere privind restrictiile medicale (clinic sănătoasă sau aptă de muncă ori că are eventuale restricţii medicale).
- Numar de telefon
Prin absolvent al unei instituţii de învăţământ se înţelege persoana care a obţinut o diplomă sau un certificat de studii, în condiţiile legii, în una dintre instituţiile de învăţământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat în condiţiile legii.
În cazul absolvenţilor de liceu, indiferent dacă a fost sau nu promovat examenul de Bacalaureat, termenul de 60 de zile începe pe 28 mai 2022, potrivit prevederilor Ordinului nr. 5.549/05.11.2021 al Ministrului Educaţiei si Cercetarii, privind structura anului scolar 2021-2022, conform căruia cursurile claselor terminale din învăţământul liceal se încheie în data de 27 mai 2022. Data limita de inregistrare in evidenta AJOFM Hunedoara este 25 iulie 2022.
Elevii care nu au situaţia școlară încheiată la toate materiile, se pot înregistra în evidențele agenției în termen de 60 de zile de la data promovării examenului de corigență, data înscrisă în adeverinţa eliberată de instituţia de învăţământ.
Persoanele care într-o perioadă de 60 de zile de la finalizarea studiilor nu s-au încadrat în muncă potrivit pregătirii profesionale şi sunt înregistrați la Agenţiile Locale şi Punctele de Lucru din raza de domiciliu/reşedinţă, pot solicita acordarea indemnizaţiei de şomaj dacă:
- nu urmează o formă de învăţământ;
- nu realizează venituri sau realizează venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare.
Indemnizația de șomaj se acordă absolvenţilor, la cerere, pe o perioada de 6 luni, calculată de la data expirării celor 60 de zile de la absolvire şi constă într-o sumă fixă, lunară, neimpozabilă al cărei cuantum este 50% din valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare.
Absolvenţii instituţiilor de învăţământ şi absolvenţii şcolilor speciale, în vârstă de minimum 16 ani, care, în termen de 60 de zile de la absolvire, se înregistrează la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă şi se angajează cu normă întreagă pentru o perioadă mai mare de 12 luni, beneficiază, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, de o primă de inserţie de 1.500 lei, plătită în 2 tranșe.
În cazul în care absolvenţii nu se prezintă în intervalul de 60 de zile de la terminarea studiilor, au dreptul să se înregistreze ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, beneficiază de toate serviciile oferite de agențiile pentru ocuparea forței de muncă, însă pierd dreptul la indemnizaţie de şomaj.
Persoanele interesate pot obţine informaţii suplimentare la Agenţiile Locale şi Punctele de Lucru ale AJOFM Hunedoara din raza de domiciliu sau reşedinţă.
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara