Abateri și sancțiuni, în domeniul exploatării materialului lemnos, din zonele Lăpugiu de Jos, Lunca Cernii de Jos și Cerbăl

Nereguli constatate de polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, în urma unor verificări privind modul de punere în valoare, exploatare, gestionare, depozitare și transport al materialului lemnos

 

Polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul I.P.J. Hunedoara au efectuat verificări privind modul de punere în valoare, exploatare, gestionare, depozitare și transport a materialului lemnos, de către diferiți operatori economici, de pe raza comunelor Lăpugiu de Jos, Lunca Cernii de Jos și Cerbăl.

Activitățile polițiștilor au beneficiat de sprijinul reprezentanților Gărzii Forestiere Timișoara și s-au concretizat în constatarea mai multor abateri de la prevederile legislației în vigoare. Astfel, pe raza comunei Lăpugiu de Jos, polițiștii au constatat unele nereguli privind exploatarea materialului lemnos de către un operator economic, care acționa pe suprafețe de fond forestier proprietate privată.

În cauză, polițiștii au aplicat două sancțiuni contravenționale în valoare totală de 6.000 lei și au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere fără drept și furt de arbori (fiind constatată tăierea fără drept și furtul a 6 arbori nemarcați, în stare verde, de diferite specii și dimensiuni).

Pe raza comunei Lunca Cernii de Jos, polițiștii au identificat un operator economic față de care au fost constatate unele nereguli privind exploatarea materialului lemnos aferent unor partizi de masă lemnoasă pe picior legal contractate și autorizate, în fondul forestier național și din afara acestuia. Printre neregulile constatate, se numără încălcări ale legii cu privire la modul de transport, primire și depozitare a materialelor lemnoase, în și din depozitele operatorului economic, precum și tăierea fără drept a 5 arbori nemarcați, din afara fondului forestier național.

În cauză, polițiștii au aplicat 8 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 35.000 lei și au dispus măsura complementară de confiscare fizică a 6,483 mc  de material lemnos (lemn de foc din specia fag) și de confiscare valorică a 21,269 mc de material lemnos lemn rotund din specia fag.

De asemenea, pe raza comunei Cerbăl, polițiștii au identificat un operator economic față de care au fost constatate unele nereguli privind exploatarea materialului lemnos aferent unor partizi de masă lemnoasă pe picior legal contractate și autorizate, în fondul forestier național și din afara acestuia. Printre  nereguli se numără și tăierea fără drept a 4 arbori nemarcați, din afara fondului forestier național, dar și abateri în ceea ce privește modul de transport, primire și depozitare a materialelor lemnoase, în și din depozitele temporare aferente operatorului economic.

În acest caz, au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 25.000 lei și a fost dispusă măsura complementară de confiscare fizică a 47,796 mc de material lemnos lemn de foc din specia mesteacăn.

 

 

IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *