Abatajul vieții. Abatajul morții.

Cătălin Docea, director Ziarul Văii Jiului:

”I-am cunoscut pe minerii de la Lupeni, dar și munca lor fără de egal, anii trecuți. Emil Gheorghe, directorul minei de la acea vreme, ne-a întrebat (pe mine și pe colegul Marian Boboc) dacă vrem să vizităm mina „doar pentru poze” sau pe bune.

Am ales a doua variantă. A fost, mai mult ca sigur, cea mai grea încercare a vieții mele. Gheorghe Emil (care-și știa toți ortacii pe numele mic) și Remus Borsos (șef de sector) ne-au condus la cele mai îndepărtate și grele locuri de muncă. Am văzut și „minerit modern”, mecanizat, dar și mineri lucrând în apă până la brâu. Deși se poate povesti, pentru a o cunoaste, mina trebuie trăită.
Munți de oameni care se iau în piept cu stratul de huilă. Așa-i vedeam, în reportajul din 16 decembrie 2013, pe ortacii de la Lupeni, conduși de Nechifor Ovidiu.
S-a legat apoi o frumoasă legătură de suflet. An de an, Ziarul Văii Jiului a fost prezent la evenimentele, bune ori mai puțin bune, din viața acelor minunați oameni.
Îmi reproșez, deși menirea noastră în lume este doar aceea de a relata, că n-am știut, n-am putut ori n-am fost suficient de bine auziți atunci când am făcut vorbire despre viața grea a minerilor și riscurile la care se supun, pentru că materialele sunt din ce în ce mai puține, de proastă calitate.
. . .
Unul dintre ortacii de la Lupeni nu a supraviețuit. În 24 august sărbătorea 15 ani de căsnicie. Încă un tribut uman adus huilei, alte vieți distruse de un sistem care lasă minerul pe ultimul loc: încasează ăia de la București, la minister și la partid, încasează ăia de la Deva (la partid și pe persoană fizică), încasează ăia de la CEH SA (la partid și pe persoană fizică), mai ciordesc și șefii minelor. Cu ce să se mai susțină abatajele? Cu rest de furăciuni?
…
Când dai miliarde sub formă de indemnizații părerologilor din minerit, din ce să se mai susțină și mina?
…
Incompetența din minerit, ținută la rang de cinste de mafia transpartinică de dupa 1990, calcă totul în picioare: ucide oameni, schimbă destine și are pe conștiință (care constiință?) mii de văduve și orfani.
Impresionantă desfășurarea de forțe pentru salvarea ortacilor de la Lupeni. Factorii de decizie, de ieri și de azi, n-au înțeles esența: minerii nu vor să fie salvați de la moarte, ci vor dreptul la viață. Acea viață pe care mina, care nu-i farmacie, le-o poate îngădui…
…
Oricâte daune ne-ar cere îmbuibații huilei, prin oricâte procese ne-ar purta, nu trebuie să ne câștige și demnitatea. Viețile oamenilor, ale ortacilor, sunt și trebuie să rămână mai presus de orice. Și pentru viețile oamenilor nu există nici preț, nici sacrificiu prea mare. Deci vom lupta cu ei. Cu oamenii care, într-o macabră potrivire de situații nefirești unei societăti normale, s-au îmbogățit tot mai mult. Cu fiecare ortac mort, cu fiecare văduvă, cu fiecare orfan.
…
Şi moartea vine tot mai des
Să vadă ce-are de cules,
Din lumea noastră făr-de cer,
C-aşa e viata de miner!
(Imnul minerilor)”.

Notă: postările de la rubrica „faceNEWS” sunt preluate ca atare, fără modificări, de pe paginile de facebook ale autorilor.