Deva: La Spitalul Județean de Urgență a avut loc a doua prelevare de organe din acest an

Vieți salvate în urma prelevării de organe la SJU Deva

Organele prelevate de la o persoană aflată în moarte cerebrală la Deva vor salva viețile mai multor pacienți care au nevoie imediată de un transplant.

În noaptea de luni spre marți (9 aprilie a.c.), la Spitalul Județean de Urgență (SJU) din Deva, a avut loc a doua prelevare de organe din acest an. De această dată, donatorul a fost un pacient bărbat în vârstă de 60 de ani aflat în moarte cerebrală din 7 aprilie a.c.

Potrivit reprezentanților SJU Deva, echipele de medici de la București și Cluj Napoca au prelevat rinichii și ficatul care vor ajunge la pacienți care au nevoie urgentă de transplant.

Reamintim că prelevarea de organe, țesuturi și celule de la donatori decedați se efectuează numai după un control clinic și de laborator care să excludă orice boală infecțioasă, o posibilă contaminare sau alte afecțiuni care reprezintă un risc pentru primitor, conform protocoalelor stabilite pentru fiecare organ, țesut sau celulă în parte.

Repartiția organelor, țesuturilor și celulelor de origine umană prelevate la nivel național se efectuează de către Agenția Națională de Transplant, în funcție de regulile stabilite de aceasta privind alocarea organelor, țesuturilor și celulelor de origine umană în cadrul sistemului de transplant din România.

 

Biroul de presă

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *