Accident rutier în zona Simeria. Un tânăr de 22 de ani a ajuns la spital, după ce a căzut de pe motocicletă
La data de 23 iulie 2023, în jurul orei 12:40, un tânăr în vârstă de 22 de ani, din comuna Rapoltu Mare, în timp ce se deplasa cu motocicleta pe DC 38 care face legătura între localitatea Rapoltu Mare și satul Rapolțel, a pierdut controlul acesteia, s-a dezechilibrat și a căzut în afara părții carosabile, suferind leziuni în zona capului și a toracelui.
În urma verificărilor efectuate de către polițiști, aceștia au constatat că, motocicleta pe care tânărul a condus-o, nu este înregistrată sau înmatriculată. Totodată, acesta a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ.
Persoana vătămată a fost preluată de către un echipaj medical și transportată la spital pentru a i se acorda îngrijiri medicale.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și punerea in circulație sau conducerea pe drumurile publice ale unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.
IPJ Hunedoara