Peste 26 milioane de persoane au tranzitat frontiera în perioada sezonului estival, în creştere cu 17% faţă de perioada similară a anului trecut

În perioada sezonului estival (01.06-06.09.2019), frontiera română a fost tranzitată de aproximativ 26 milioane persoane, din care 12,5 milioane pe sensul de intrare în ţară şi 13,5 milioane pe sensul de ieşire din ţară şi peste 6,3 milioane mijloace de transport. În perioada similară a anului trecut, au trecut frontiera aproximativ 22,4 milioane persoane şi 5,2 milioane mijloace de transport, constatându-se astfel o creştere de 17% a traficului de persoane şi 20 % a mijloacelor de transport.

Cele mai tranzitate puncte de trecere au fost cele de la frontiera româno-ungară (7,7 milioane persoane) şi cele aeroportuare (6,4 milioane persoane), atât pe sensul de intrare, cât şi pe sensul de ieşire. Astfel, cel mai tranzitat a fost P.T.F. Aeroport Henri Coandă (4 milioane persoane), urmat de P.T.F. Nădlac II cu valori de trafic de aproximativ 2,9 milioane persoane  si P.T.F. Giurgiu cu 2,6 milioane persoane.

În perioada sezonului estival, o situaţie aparte se înregistrează la graniţa cu Bulgaria, având în vedere numărul mare de turişti care tranzitează această frontieră (3,78 milioane persoane anul trecut).

Şi pentru perioada următoare, Poliţia de Frontieră a luat toate măsurile necesare astfel încât traficul de persoane şi autovehicule prin punctele de frontieră să se desfăşoare în condiţii normale. Sunt menţinute măsurile organizatorice de suplimentare a personalului repartizat la controlul documentelor până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de trecere, în funcţie de dinamica valorilor de trafic. De asemenea, vor fi suplimentate arterele de control, pe sensul de ieşire sau intrare în ţară, după caz, în limita configuraţiei punctelor de trecere a frontierei.

Totodată, Poliţia de Frontieră Română a dispus măsuri de suplimentare a personalului, sens în care aproximativ 4.000 de poliţişti de frontieră vor desfăşura, zilnic, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat.

Recomandări:

  • Pentru evitarea aglomerărilor, Poliţia de Frontieră Română recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt.
  • Pregătirea din timp a documentelor de călătorie pentru efectuarea formalităţilor de frontieră cu celeritate, precum şi verificarea şi pregătirea documentelor necesare minorilor la ieşirea din ţară, în vederea scurtării timpului de control.
  • Reamintim că, pentru a veni în sprijinul participanților la trafic, Poliţia de Frontieră Română a dezvoltat o aplicaţie on-line, disponibilă pe pagina de internet  politiadefrontiera.ro. Această aplicaţie on-line prezintă o medie a timpului de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp, iar valorile afişate pot suferi modificări în funcţie de dinamica traficului în punctul de trecere respectiv, la un moment dat. Timpul de aşteptare este actualizat, fapt ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute.

În acest sens, apelăm la înţelegerea celor care tranzitează frontiera în această perioadă şi precizăm că au fost dispuse toate măsurile aflate în competenţa instituţiei pentru reducerea timpului de aşteptare şi că depunem toate eforturile în vederea asigurării unui echilibru între securitatea cetăţenilor şi fluenţa traficului de călători.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *