Tânăr din Orăștie, reținut de polițiști pentru infracțiunea de tâlhărie calificată

În data de 08.09.2019, în jurul orei  03:00, la sediul Poliției Municipiului Orăștie s-a prezentat un bărbat în vârstă de 36 de ani, din Orăștie, care a reclamat faptul că, în timp ce se deplasa pe strada Piața Victoriei, din Orăștie, a fost acostat de un bărbat care l-a lovit în zona feței și i-a sustras din buzunarul pantalonilor  aproximativ 500 de lei.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată, iar în urma activităților investigative întreprinse au reuşit identificarea unui  tânăr în vârstă de 27 de ani, din Orăștie, bănuit de comiterea infracţiunii reclamate.

Față de tânăr, poliţiştii au luat măsura preventivă a reținerii pentru o perioadă de 24 de ore. Acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Orăștie, în vederea luării măsurilor preventive corespunzătoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *