Pentru deplasarea la Madrid, Răzvan Mareș s-a ales cu un conflict de interese

Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate și conflict de interese de natură administrativă în cazul a 4 aleși locali. Unul dintre cei vizați de ANI este fostul viceprimar al municipiului Deva, Răzvan Mareș. Potrivit ANI, acesta s-a aflat în conflict de interese administrativ.

„În calitate de consilier local (mandatul 2016 – 2020), a participat la deliberarea și adoptarea a patru Hotărâri ale Consiliului Local, în baza cărora între municipiul Deva și Asociația Fotbal Club Autobergamo au fost încheiate două Contracte de finanțare nerambursabilă în data de 26 mai 2017, în valoare de 500.000 lei, respectiv în data de 31 mai 2018, în valoare de 450.000 lei. Ulterior încheierii contractului de finanțare nerambursabilă din data de 26 mai 2017, persoana evaluată a făcut parte din delegația asociației, care a efectuat o deplasare la Madrid, pentru a susține echipa FC Autobergamo în timpul unui meci de fotbal.Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 70 din Legea nr. 161/2003, coroborat cu art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001, precum și dispozițiile art. 75, lit. e) din Legea nr. 393/2004, în vigoare pentru perioada supusă evaluării”, arată ANI.

Cinci juniori de la Autobergamo Deva nu au fost cooptați în lotul pentru turneul final al elitelor de futsal de la Madrid. În locul copiilor, au plecat Răzvan Mareș, dar și alți patru angajați ai Primăriei Deva.

Echipa Autobergamo Deva, pe atunci campioana României, a jucat în perioada 22-27 noiembrie 2017 turneul Elite Round-ul UEFA Futsal Cup, un fel de Liga Campionilor la futsal.

 

Colaborator

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *