Otrava roșie: Demnități fără demnitate

Promovarea incompetenței și analfabetismului, agresivității și vulgarității în fruntea țării și, de-acolo, prin filiație extinsă, în întreg organismul instituțional al statului, reprezintă cea mai cumplită otravă pe care, cu osârdie în ultimii ani, PSD-ul a vârât-o în venele bolnavei societăți românești. O otravă cu efect rapid, care reușește să îmbolnăvească chiar minți altminteri mai sănătoase. O otravă care alungă speranța, alungă și mutilează valori autentice, distruge destine de oameni buni și chiar ia viața unor nevinovați.

În acompaniamentul cinic al unor inconștienți zbierând că hoția, impostura și analfabetismul, promovate de un partid putred, sunt acceptabile dacă sunt însoțite de solidaritate proletară, PSD a reușit să aducă o nenorocire încă mai mare României și românilor: demnitățile publice fără demnitate. Această nenorocită impunere politică este capabilă nu numai să extindă cangrena incompetenței din structura activă a statului român, ci chiar să distrugă orice sens al autorității publice, să distrugă respectul cetățeanului față de autoritatea legii și a statului. Nu e, atunci, de mirare că vreun înotător amețit, vreun drojdier televizat sau vreo doamnă cu fițe ajung la concluzia că ar fi buni și de respect președinți ai României, de exemplu.

Să ne deslușim, puțin, gândurile.

Într-o societate normală, cu respect față de valorile autentice, demnitățile publice – acele funcții înalte, de responsabilitate, din stat – sunt cultivate ca poziții onorabile, iar oamenii care le ocupă sunt asimilați acestei respectabilități. Tocmai de aceea, la demnitățile publice, într-o societate normală, au acces, prin selecție electorală sau numire politică, personalități onorabile, oameni educați capabili să atragă, prin valoare, respectul majoritar al cetățenilor onești.

Într-o societate normală, demnitățile publice sunt ocupate de oameni cu demnitate – asta ar fi ideea, în sinteză.

Dar ce-o fi cu demnitatea asta? Nu de alta, dar așa de rar întâlnită în vârful societății românești, poate că s-a pierdut și înțelesul, și firea ei.

Limba română – aia pe care unii politicieni o mutilează zilnic – ne spune că demnitatea este autoritate morală, este prestigiu. Din rădăcina latină a cuvântului, demnitatea aduce în înțeles onoare recunoscută pentru omul demn. Și mai aduce un înțeles încă mai limpede: demnitatea este vrednicia, destoinicia omului potrivit la locul potrivit, cel mai bun pentru a duce la capăt misiunea care i se încredințează.

Din toată povestea asta de mai sus, înțelegem un fapt simplu și fără echivoc: demnitățile publice – președinte, prim ministru, parlamentari, până la șefi de instituții și primari – ar trebui să fie ocupate de oameni demni, cu autoritate morală, cu onoare, pregătiți și capabili să îndeplinească responsabilitățile funcției, adică cei care să merite respectul integral al cetățenilor onești.

Privind – fără ură, ci doar cu tristețe și neputință – mai ales cu ce a umplut actuala putere pesedistă demnitățile publice, înțelegem că nu trăim, nici pe departe, într-o societate normală. Privind figurile schimonosite de minciună și proastă educație ale multor personaje care conduc destinele unei Românii otrăvite, înțelegem că în fruntea țării s-au instalat cei care urăsc demnitatea, cei care calcă pe cadavre pentru a-și păstra puterea și a se îmbogăți, fără muncă, din munca oamenilor cinstiți. Indivizii aceștia, lipsiți de onoare și care au doar autoritatea pumnului în gură, ucid educația, pentru că nu sunt educați, ucid sănătatea publică, pentru că sunt bolnavi fără leac, ucid cultura, pentru că sunt semi-analfabeți și încuiați la spirit, ucid lumina științei, pentru că trăiesc în întunericul ignoranței și al periferiilor agresive și vulgare, ucid adevărul, pentru că trăiesc exclusiv din minciună.

Cu astfel de indivizi, cu politica ce umple demnitățile publice cu astfel de personaje nocive, România nu are viitor.

Trăim, astfel, coșmarul unei societăți confiscate politic de ticăloși, o societate bolnavă în care demnitățile publice sunt, în mare măsură, fără demnitate. O societate în care pericolul cel mai mare vine și din dispariția respectului cetățeanului pentru demnitățile publice. Or, până când nu vom reda demnitățile publice oamenilor cu demnitate, ne vom otrăvi viața cu o otravă care alungă speranța, alungă și mutilează valori autentice, distruge destine de oameni buni și chiar ia viața unor nevinovați.

Credit foto: The Economist