Interpreţi din zece ţări vor concura pe scena festivalului Cerbul de Aur

Doisprezece interpreţi din Georgia, Letonia, Italia, România, Republica Moldova, Australia, Cipru, Armenia, Lituania şi Austria au fost selectaţi pentru a participa la concursul din cadrul festivalului Cerbul de Aur 2019, potrivit unui comunicat remis News.ro.

Ei vor urca pe scena din Braşov, joi şi vineri, 22 şi 23 august, urmând ca sâmbătă, 24 august, în seara de gală, să fie anunţat câştigătorul celei de-a 19-a ediţii a concursului.

Concurenţii vor interpreta, alături de o piesă din repertoriul propriu, şi o melodie românească. O listă cu 25 de piese a fost anunţată de organizatori.

Între acestea se numără „Un actor grăbit” (Bogdan Cristinoiu), „Fată dragă, nu fi tristă” (Şerban Georgescu), „Bună seara, iubite” (Adrian Enescu), „Cât de frumoasă eşti” (Andrei Tudor), „Vara nu dorm (Ştefan Mihalache, Răzvan Costache)”, „Mă ucide ea” (Mihail Sandu, Sergiu Socaciu), „Perfect fara tine” (Teodor Chirilă,Toma Eugen Caminschi) şi „Apa” (Loredana Groza).

Ei vor fi acompaniaţi de Big Band-ul Radio România şi Orchestra Operei din Braşov, sub bagheta dirijorilor Ionel Tudor şi Andrei Tudor.

Interpreţii vor concura pentru premii în valoare de 55.000 de euro.

Festivalul, ajuns la a 19-a ediţie, se va încheia cu un spectacol folcloric care va reuni muzica populară tradiţională românească şi prelucrări ale genului.

Evenimentul va fi transmis în direct şi în exclusivitate de Televiziunea Română.

Festivalul internaţional Cerbul de Aur, lansat în urmă cu 51 de ani, a fost reluat în 2018, după o întrerupere de 9 ani.

Aproximativ 6 milioane de lei din bugetul Societăţii Române de Televiziune pe 2019 au fost alocaţi pentru ediţia de anul acesta a festivalului Cerbul de Aur, potrivit unui răspuns oferit de Televiziunea Română la solicitarea News.ro.

Anul trecut, interpreta Iniz Neziri din Albania a câştigat marele trofeu al Festivalului internaţional Cerbul de Aur, în valoare de 25.000 de euro.

Festivalul Internaţional Cerbul de Aur a debutat în anul 1968 şi a avut 18 ediţii. De-a lungul anilor, la festival au participat, între alţii, Diana Ross, Amália Rodrigues, Julio Iglesias, Dalida, Tom Jones, Juliette Greco, Vaya con Dios, Coolio, Christina Aguilera, Cliff Richard, Kenny Rogers, Ricky Martin, Kelly Family, Patricia Kaas, Gilbert Becaud, Josephine Baker, Toto Cutugno, Enrico Macias, Boy George, James Brown, Kenny Rogers, Ray Charles, UB 40, Scorpions, Pink şi Sheryl Crow.

viewscntnews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *