Până când ne mai mănâncă câinii?!?
La 404 înainte de Cristos, filozoful grec Diogene sfârșea mâncat de câini în Corint. La 2017, nea Pavel de la marginea Hunedoarei a terminat-o cu viața tot mâncat de câini. Ce destine pereche! Sărac și Diogene, sărac și nea Pavel. Și unul si altul trăitori pe la margini de orașe. Totuși, o minimă putere de observație ne spune că nea Pavel nu trebuia să sfârșească așa! Cum e posibil ca două milenii jumate de evoluție a civilizației să fie insuficiente pentru ca omul să nu mai ajungă hrană pentru câini?
Soarta bărbatului de la periferia Hunedoarei e dramatică nu atât prin emoția pricinuită de o moarte de om, cât prin umilința asta de cetățean dat la câini dacă pică jos pe stradă. Nea Pavel nu trăia nici în junglă, nici în antichitate. Își ducea traiul lângă semafoare inteligente, parcuri industriale cu Wi-Fi, ștranduri tehnologizate, autobuze ecologice și poliție comunitară. Cum, naiba, să te mai mănânce atunci câinii !!??? Autoritățile locale ce-au păzit? Stăpânii câinilor nu au nici o răspundere? Măcar să spună cum au reușit să transforme niște animale domestice în fiare. Riscul era cunoscut pe drumurile pe care umbla nea Pavel. Omul însă nu a vrut să se întoarcă în Comuna Primitivă. Pentru că singura lui șansă de a fi protejat ar fi fost o bâtă noduroasă cu care să le dea la cap dulăilor. O notă mai proastă decât o bâtă anticâini nici nu se poate pentru un spațiu urban al mileniului III.
Paradoxal, drama lui nea Pavel aruncă asupra Hunedoarei o imagine tristă de ”sat fără câini”! Cruntă ironie a sorții pentru nea Pavel, un hunedorean mâncat de niște dulăi chiar la el acasă!
Adrian SĂLĂGEAN
citește și:
