PSD-ALDE lasă în voia sorții legea pensiilor
Dacă votul românilor din 26 mai ar fi construit Parlamentul român, structura politică a acestuia ar fi mult modificată față de cea actuală. Ponderea PNL în Parlament ar fi 29,7%, USR ar deține 24,1% din voturi, iar PSD ar conta doar în proporție de 24,2%. Din păcate, acest vot nu modifică structura parlamentului, iar liderii partidelor politice aflate la putere nu par a înțelege decât frânturi din mesajul transmis de români la ultimului scrutin.
Parlamentarii PSD-ALDE, deși s-au dovedit la ultima moțiune de cenzură foarte îndrăgostiți de putere refuzând s-o voteze, poartă frustrarea de a fi folosiți ca pietricele la piedestalul pe care tronează Dăncilă. S-ar da bucuroși la o parte trimițând-o înapoi, la Videle, fără mari perspective ca doamna să revină în politică, (căci așa s-ar întâmpla îndată ce ea n-ar mai fi Premier) dar le este imposibil s-o înlăture pe Dăncilă fără să renunțe la guvernare. Și cum nu se dau duși, nici în ruptul capului, chiar dacă mârâie, par consolați să se alinieze în spatele celui mai slab Premier pe care l-a avut vreodată România.
În mintea parlamentarului simplu, care susține arcul guvernamental, s-a strecurat deja gândul pericolului de a rămâne în afara jocului, “fără servici”, începând din 2020. Au în plus blazarea de a contribui la o politică despre care cvasi-totalitatea specialiștilor spun că este falimentară.
Așa se face că în plenul Senatului, PSD-ALDE n-au asigurat suficiente voturi pentru a fi aprobată una dintre legile lor fanion, legea pensiilor… Legea a fost respinsă!
La sesizarea PNL, legea pensiilor fusese declarată neconstituțională de către Curtea Constituțională. După mai multe luni, au fost corectate în Parlament articolele declarate neconstituționale, salvând-se pensiile a cca 2 milioane de români! A fost corectată, de asemenea, abordarea descalificantă privind pensia de invaliditate. Din perspectiva PNL, legea are încă multe prevederi injuste, aberante, dăunătoare pentru țară și pentru pensionari înșiși, care ar trebui corectate. Din acest motiv, deși o parte dintre probleme s-au rezolvat, noi, liberalii, am votat cu “abținere”
Interesant este că nici PSD-ALDE nu s-au arătat interesați ca legea să treacă.
Să-i fi prins rușinea? Greu de crezut… Mai degrabă au înțeles că românii nu se mai lasă mințiți, cu una cu două de promisiunile lor aberante. Oricum, este clar că nu mai par atât de convinși că vor să continue cu actuala lege a pensiilor, cu această înșelătorie sinistră, cu dată de intrare în vigoare anul 2021.
Eleonora-Carmen Hărău,
Senator PNL de Hunedoara