Primarul din Șoimuș, la adunarea localităților care poartă numele de Buchholz
Primarul din Șoimuș, Mihai Gabriel Irimie, a participat la adunarea localităților care poartă numele de Buchholz. Este o întâlnire a reprezentanților celor 140 de localități care poarta numele de Buchholz din Europa. Acțiunea din acest an a avut loc la Hanovra și a avut ca scop nu doar închegarea unor prietenii durabile între comunităţi, ci şi deschiderea unor noi drumuri ce pot fi fructificate sub forma unor parteneriate de ordin economic, turistic, comercial şi administrativ.
“Am reprezentat cu mândrie România și comuna Soimus anul acesta în Hanovra și în 2021 satul Boholt din comuna Șoimuș va fi gazda întâlnirii tuturor localităților din Europa care poartă numele de Buchholz (Boholt) în România. Este un mare pas spre Europa. Multumesc familiilor din satul Boholt care au participat la această întâlnire și vreau să precizez faptul că domnul Ioan Ruja a fost ales secretar al acestei asociații la întâlnirea de la Hanovra. Acest lucru ne dă încredere că integrarea noastră în această asociație europeană este un real succes de imagine și încredere”, spune Mihai Gabriel Irimie, primarul comunei Șoimuș.
Astfel de manifestări au loc anual, iar fiecare stat-membru devine gazdă, prin rotaţie.
Colaborator