Hațeg: Două persoane au fost rănite într-un accident, din cauza nerespectării indicatorului rutier

În data de 11.06.2019, în jurul orei 11:30, un bărbat în vârstă de 62 de ani, din comuna Sântămăria-Orlea, în timp ce conducea un autoturism pe strada Sarmizegetusa, la intersecția cu strada Independenței, nu a respectat semnificația indicatorului „cedează trecerea” și nu a acordat prioritate de trecere autoturismului condus de un bărbat de 51 de ani, din municipiul București, care circula pe drumul prioritar.

În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto care circula regulamentar şi a unui tânăr în vârstă de 24 de ani, din  Hațeg, pasager în autoturismul condus de acesta.

 

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *