CNAIR anunţă că au fost desemnaţi câştigătorii pentru construcţia a încă 54,9 kilometri din Autostrada Transilvania

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă că au fost desemnaţi câştigătorii licitaţiei pentru construcţia a încă 54,9 kilometri din Autostrada Transilvania, fiind vorba despre două loturi din sectorul Suplacu de Barcău – Borş, mai exact Suplacu de Barcău – Chiribiş şi Chiribiş – Biharia.

Potrivit CNAIR, Asocierea Construcţii SA (România) – Hidroelektra Mehanizacija D.D. Croaţia a fost desemnată câştigătoarea licitaţiei pentru proiectarea şi execuţia subsecţiunii 3C1: Suplacu de Barcău – Chiribiş.

Lotul cu o lungime de 26,35 kilometri a fost atribuit acestei asocieri, la o valoare a ofertei de 361.901.913,71 lei fără TVA, echivalentul a 75,7 milioane euro.

Pe traseul acestei subsecţiuni va fi amenajat un nod rutier, la km 24+525, şi vor fi construite sau finalizate 19 poduri, pasaje si viaducte.

Potrivit prevederilor contractuale, perioada de proiectare este de 6 luni, iar cea de execuţie a lucrărilor este de 18 luni.

Pentru subsecţiunea 3C2: Chiribiş – Biharia, în lungime de 28,55 kilometri, câştigătoare este Asocierea Trameco SA – Vahostav-SK, a.s. – Drumuri Bihor SA – Drum Asfalt SRL – East Water Drillings SRL.

Contractul are o valoare de 326.515.056,68 lei fără TVA, echivalentul a 68,3 milioane euro, iar asocierea are la dispoziţie 6 luni pentru activitatea de proiectare şi 18 luni pentru execuţia lucrărilor.

De-a lungul traseului acestei subsecţiuni vor fi construite sau finalizate 18 poduri, pasaje şi viaducte.

Ambele asocieri au ofertat o perioadă de garanţie a lucrărilor de 10 ani, precizează CNAIR.

Procedura de semnare a contractelor va putea fi declanşată după 10 zile, dacă în acest termen legal nu vor fi depuse contestaţii.

Subsecţiunea 3C1: Suplacu de Barcău – Chiribiş face parte din Autostrada Braşov – Târgu Mureş – Cluj – Oradea, Secţiunea 3C: Suplacu de Barcău – Borş.

Traseul subsecţiunii 3C1 începe în zona localităţii Marca (intersecţia cu DC 95) la km 4+200. La km 6+700 traseul autostrăzii traversează lacul de acumulare Suplacu de Barcău, după care intră în zona câmpului petrolier unde intersectează, la km 9+000, DJ 191B (Suplacu de Barcău – Foglas). În continuare, traseul autostrăzii se îndreapta spre vest, în lungul DN 19B (Suplacu de Barcău – Marghita), la sud de localităţile Dolea şi Margine. La km 22+500, la sud de Abrum, traseul traversează calea ferată Tauteu – Marghita, iar la km 24+300, la sud de Chiribiş, intersectează DJ 191A (Chiribiş – Tauteu), unde a fost prevăzut un nod rutier pentru legatura cu municipiul Marghita. În continuare, traseul se desfăşoară într-o zonă de câmpie, în zona Chiraleu şi Sînlazăr, intersectând DN 19E la km 30+480.

Traseul subsecţiunii 3C2 începe în zona localităţii Sînlazăr (intersecţia cu DN 19E), respectiv km 30+550 pe traseul acestei subsecţiuni. În continuare traseul se desfăşoară într-o zonă de câmpie, între localităţile Mişca şi Chislaz, unde DN 19E (Chiribiş – Sălard – Biharia) a fost deviat în lungul autostrăzii, pe o lungime de 4,2 kilometri. Traseul trece apoi la sud de localitatea Poclusa de Barcău, se înscrie în lungul DN 19E, între localităţile Sarsig şi Hăuceşti, şi intersectează DJ 767 (Tiglead – DN 19E) la km 39+950. La km 40+980 traseul trece printr-o zonă de aria protejată Fegernic, pe o lungime de circa 100 metri, intersectându-se apoi, la km 41+319, cu drumul comunal DC 42. De aici traseul autostrăzii trece la nord de localitatea Fegernic, iar la km 48+500 se intersectează cu un drum local (la sud de Sălard) şi continuă spre graniţa romano-ungară, intersectând DN 19E, la km 55+100, drum naţional care va fi deviat de la traseul existent pe o lungime de 1,8 kilometri.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *