Transilvanica – traseul care străbate și județul Hunedoara
Ministerul Apelor și Pădurilor, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva și Asociația Tășuleasa Social au semnat, la Bistrița, Acordul de Parteneriat pentru realizarea proiectului Via Transilvanica.
Obiectivul principal al acestui Acord de parteneriat vizează realizarea unui traseu tematic, inspirat din potecile de pelerinaj din Spania (Camino de Santiago) si cele din SUA (Pacific Trail), care să treacă prin zece județe ale României, pornind de la Drobeta Turnu Severin, străbătând Transilvania, pentru a ajunge, la final, la Putna. Traseul va avea circa 1.000 de kilometri și va străbate 10 județe: Mehedinți, Caraș-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov, Harghita, Mureș, Bistrița-Năsăud și Suceava.
Prin semnarea Acordului de parteneriat de către cele trei părți implicate, se urmărește creșterea rolului social al pădurilor şi asigurarea funcției recreative a acestora prin integrarea traseului tematic în complexul de factori care particularizează frumusețile României, promovarea potențialului turistic, precum și creșterea importanței relațiilor dintre comunitățile locale.
Colaborator