Poienile cu flori ale dacilor

Aici, în munţii strămoşilor, natura are propriile sărbători: straiele ei sunt ţesute cu frunză verde şi milioane de petale. În poieni, pe pajişti sau în luminişuri de pădure viaţa întinde covoare de flori către binecuvântarea soarelui. Roiuri de albine şi glasuri de păsări slăvesc primăvara. Dincolo de înţelesurile creştine, zeiţele păgâne fac cununi şi aruncă legendele către cei care vor să le priceapă.

„Am ajuns la graniţa dintre bine şi rău, dintre tinereţe şi senectute, la graniţa dintre tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”, spune Vladimir Brilinsky şi deschide calea către minunăţia de pe Platoul Vârtoapelor. „De aici încolo, e raiul ghioceilor, un loc minunat care, cred eu, e unic în ţară. Peste tot mai întâlneşti pâlcuri de ghiocei, dar nicăieri nu sunt zece hectare de ghiocei laolaltă! Prima dată când am ajuns aici m-am aşezat în genunchi şi nu îmi venea să cred că din maroul tern al frunzelor uscate, intri într-o simfonie în alb şi verde. Nu puteam să-mi cred ochilor că există! Ştiau despre acest loc foarte puţini oameni, nici măcar localnicii nu ştiau toţi. E impresionant şi îndemn pe oricine să vină, dar să se poarte cu ghioceii ca şi cu o fiinţă.” O cărare subţire te conduce de-a lungul lanurilor de ghiocei bogaţi.

Valuri de flori se întind pe şeile stâncoase şi coboară în noiene prin căldările pădurii. Ici şi colo, câte un spânz îşi ridică clopotul vineţiu deasupra lanului alb. Îi ţine isonul „Furcuţa Paştelui”, cu pe petalele de ametist.

Drumul pe plaiurile dacilor, către Platoul Vârtoapelor nu e pentru orice muritor. Nu doar efortul îţi taie răsuflarea, dar şi priveliştea: „Aici sunt Vârtoapele, între Valea Rea şi Grădişte. În faţă, cu zăpadă, e Godeanu şi mai încolo, cu şi mai multă zăpadă e Şureanu”, spune Nunu Brilinsky. Nu ai putea găsi un ghid mai potrivit ca să te călăuzească către minunăţiile zonei. De la capătul liniei electrice, acolo unde gospodăriile de lemn au căzut în uitare, mai baţi oleacă de potecă până la pădurea cu tălpi de ghiocei.

Pe păşuni, cârtiţa şi-a croit drumuri încălcite şi calcarele te privesc din forme ciudate unde imaginaţia poate desluşi chipuri de strămoşi. În urma din piatră a unui picior de uriaş, câteva pâlcuri de toporaşi şi-au găsit adăpost ferit de vânt. Fagi croiţi meşteşugit precum cupele îşi înalţă crengile încă golaşe. Doar în ţinuturile dacilor, poţi întâlni asemenea copaci care slujeau drept adăpost de fân.

În marginea pădurii, Floarea-Paştilor te îmbie în straie imaculate. Liliacul de primăvară îşi împrăştie generos parfumul puternic, iar brebeneii purpurii se înghesuie să-şi facă loc pe lângă frunzele aromate ale leurdei.

Din stratul roşiatic de frunze, milioane de ghiocei vestesc primăvara. Roiesc în pâlcuri alb-verzui, în culori preţioase de diamante şi smaralde.

O armată de flori care şi-au ridicat braţele să alunge iarna şi apoi îşi pleacă supuse capetele sub soarele lui Prier. Cu obrajii bucălaţi, mulţimea de ghiocei bogaţi au dus faima locului. Marian Marcel, deveanul care şi-a transformat viaţa într-o călătorie plină de aventuri, a ajuns şi aici: „Drumul e destul de greu, dar merită fiecare boabă de transpiraţie pentru că locul e senzaţional. Efectiv te simţi într-un basm – parcă şi auzi o melodie de poveste.

Eu şi Ramona avem deja un ritual când mergem acolo – luăm pâine dacică de la Costeşti, aducem slănină de acasă şi mâncăm totul cu leurdă culeasă proaspăt din pădure.

Asezonăm cu ţuică de casă. Ce poate fi mai frumos?!” Nu e suflet să ajungă aici şi să nu simtă farmecul locului: „E foarte frumos, peisajul e minunat. Eu nu i-aş spune rezervaţie, ci o grădină minunată. Mă bucur că sunt afişe care atrag atenţia oamenilor să nu rupă ghioceii pentru că dacă se distruge un asemenea loc nimeni nu-l mai reface”, spune o turistă. Alina vorbeşte molcom să nu tulbure pacea pădurii.

Aparatele de fotografiat găsesc aici o mulţime de subiecte. Te joci cu florile, cu lumina şi culorile: „Pentru tagma noastră, a fotografilor, locul este un subiect şi un loc cu o inepuizabilă sursă de imagine. E un loc unde trebuie să stai, să contemplezi. E cu neputinţă să nu găseşti imagini pe care nu le poţi obţine în altă parte. E un refugiu al sufletului, al creaţiei. Acolo e prezentă muza”, este convins Remus Suciu. Fotograf şi istoric, Daniel Iancu vorbeşte fain de        locurile din apropierea cetăţii dacice Sarmizegetusa Regia: „Platoul Vârtoapelor, cu poienele lui cu ghiocei, este impresionant datorită numărului extraordinar de mare de flori.

Merită să urci chiar dacă drumul până acolo este destul de dificil, mai ales dacă plouă. Ai senzaţia că nu prea ai pe unde să calci de ghiocei şi ţi-e milă să zdrobeşti florile. Se spune că Platoul Vârtoapelor a fost unul dintre punctele esenţiale ale evenimentelor petrecute în timpul războaielor daco-romane.”. vorbele lui te duc cu gândul la cântul lui Tudor Gheorghe şi la versurile lui Virgil Carianopol: „E primăvară, iarăşi primăvară! Pe fiecare margini de făgaş/ Îşi scot strămoşii degetele-afară,/ De ghiocei, de crini, de toporaşi.”

Platoul Vârtoapelor este un loc magic unde localnicii cred că „ălea frumoase” se ascund în timpul iernii şi primăvara ies să îşi arunge magia peste lume: „Sunt multe legende legate de acest loc misterios care e Platoul Vârtoapelor, dar poate cea mai frumoasă, cea mai potrivită este cea culeasă de doamna etnologiei româneşti, Lucia Apolzan.

Potrivit ei, în peşterile Vârtoapelor stau „alea frumoasele”, ielele, vâlvele. Iarna se ascund şi primăvara împletesc cununi din aceşti ghiocei. În noaptea de echinocţiu, aruncă aceste cununi şi pornesc în zbor. Cununile sunt aruncate în prăpastia de la poalele Vârtoapelor şi acea localitate se numeşte atât de frumos şi de plastic „Sub cununi”. Dacă se întâlnesc cu oamenii, e bai – pe fete, le ologesc; la feciori le iau bărbăţia şi pe bătrâni îi ologesc”, explică Vladimir Brilinsky.

Platoul Vârtoapelor nu e singur loc unde ghioceii bogaţi cu numele lor latinesc „Leucojum vernum” au crescut în Munţii Orăştiei: „Dacă îţi place să umbli pe drumurile acestor munţi, găseşti multe locuri cu ghiocei. Nicăieri nu sunt atât de mulţi ca la Vârtoape, dar toate locurile unde i-am descoperit sunt frumoase”, spune Marius Achim care face parte şi din proiectul „Pe urmele dacilor”.

În zona Cioclovina, turiştii găsesc alt loc unde pot admira ghioceii bogaţi: „O apuci pe drumul forestier care merge la Peştera Cioclovina Uscată.

La capăt, drumul se îngustează şi trebuie să o iei pe jos, prin şa, spre Depresiunea Ponorâci. Poienile cu ghiocei sunt de-a stânga şi de-a dreapta drumului. În perioada când înfloresc, e plin de turişti. La sfârşit de săptămână, cred că vin peste 200 de persoane pe zi”, spune speologul Adrian Sopincean. În Cetatea dacică de la Costeşti, cireşii îşi deschid coroanele albe.

Cine urcă în perioada aceasta pe Godeanu, admiră lanul de brânduşe care străpung îndrăzneţe iarba uscată a versanţilor. Culoarea lor şi catifeaua petalelor răzbesc prin asprimea şi paloarea păiuşelor.

Mai târziu, aici va înflori afinul în culori sângerii. „Toate aceste locuri din Parcul Natural Grădiştea Muncelului-Cioclovina trebuie tratate cu respect, văzute, admirate şi lăsate să vieţuiască. Sunt multe poieni pline de flori, iar acest recital de primăvară se încheie în zona Jigoru, cu narcisele sălbatice”, spune directorul ariei protejate Alin Alimpesc.

Cine urcă către munţii cu flori ai dacilor în aceste zile, trebuie să bage de seamă: etnologii spun că, în „Săptămâna Floriilor”, plantele şi florile de orice fel îşi dezvăluie proprietăţile magice. În vremuri păgâne, sărbătoarea romană dedicată zeiţei Flora, aducea primăvara și dăruia oamenilor mierea, împreună cu toate semințele florilor.

Laura OANĂ

(text și foto)