Județul Hunedoara, afectat de vijelii. Pompierii au intervenit

Pompierii au intervenit, în ultimele 24 de ore, în 12 localităţi din opt judeţe afectate de vijelii sau inundaţii, cel mai afectat fiind judeţul Argeş, unde vântul puternic a doborât copaci şi acoperişurile unor blocuri.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, pompierii au intervenit în judeţele Argeş, Bacău, Gorj, Hunedoara, Iaşi, Neamţ, Sibiu şi Teleorman.

În Argeş, au fost probleme în localităţile Câmpulung, Albeştii de Muscel, Valea Mare Pravat şi Bughea de Jos, unde din cauza vântului puternic au fost doborât de vânt şase copaci şi un stâlp de electricitate, fiind avariate trei maşini. De asemenea, vântul a smuls acoperişurile a trei blocuri şi case.

În judeţul Bacău, pompierii au intervenit în localitatea Podul Turcului, pentru evacuarea apei dintr-un beci, intervenţii similare fiind şi în localitatea Roman din judeţul Neamţ, dar şi în Iaşi, unde a fost luat de vânt acoperişul unei case.

Totodată, pe parcursul zilei de luni echipajele ISU au intervenit în zona Valea Olteţului, pentru salvarea a aproximativ 50 de persoane care rămăseseră blocate pe munte din cauza unei viituri care a afectat un drum forestier.

Luni, au fost în vigoare mai multe atenţionări cod galben pentru instabilitate atmosferică, respectiv ploi torenţiale şi vijelii.

news.ro

Anamaria Nedelcoff

anamaria.nedelcoff@gmail.com

nedelcoff has 421 posts and counting.See all posts by nedelcoff

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *