Se ia în calcul legalizarea canabisului în România, în scop medicinal
Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a anunţat, miercuri, că se analizează o măsură prin care s-ar legaliza utilizarea canabisului în România, în scop medicinal, în condiţiile în care aceasta este o practică la nivel european.
Legat de această măsură, ministrul a vorbit despre cazurile de pacienţi cu cancer şi a spus că există deja, la Ministerul Sănătăţii, o comisie care analizează o astfel de procedură.
”Se ia în calcul legalizarea pentru utilizarea în acest sens. (…) Există un argument medical care justifică această procedură”, a spus ministrul. Acesta a amintit că aceasta este o practică la nivel european.
”Este deja o practică europeană (…) Dacă în Vestul Europei sunt multe exemple şi sunt legalizate anumite practici, noi de ce să nu analizăm?”, a spus ministrul.
Ministrul a fost întrebat şi în legătură cu aspectul economic al unei astfel de măsuri.
”În România, din păcate, argumentele de ordin economic pălesc în faţa altora simple şi uşor de ajuns la populaţie”, a mai spus el.
În luna februarie, europarlamentarii au adoptat, la Strasbourg, o rezoluţie privind utilizarea canabisului în scopuri medicale la nivelul Uniunii Europene (UE).
news.ro