Tragerea la sorţi pentru Euro-2020 va avea loc la Bucureşti

Tragerea la sorţi a turneului final al Campionatului European din 2020 va fi găzduită de Bucureşti, în data de 30 noiembrie, în pavilionul central de la Romexpo.

“Sunt aici ca să prezint trofeul Henri Delaunay şi să anunţ că pe acest stadion vor avea loc patru meciuri de la turneul final. De asemenea, am un anunţ: la 30 noiembrie 2019, Bucureşti va găzdui tragerea la sorţi a fazei finale a Campionatului European. Vă felicit pentru organizarea acestui eveniment”, a anunţat fostul internaţional francez Christian Karembeu, în cadrul unui eveniment la Arena Naţională.

El a menţionat că România merită să fie parte a turneului final de anul viitor. “Este un privilegiu pentru mine să revin la Bucureşti. România merită să facă parte din acest Euro. A dat multe talente, care joac la mari cluburi europene şi care aduc mândrie poporului român”.

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, s-a declarat încântat de faptul că în Capitală se va desfăşura tragerea la sorţi a turneului deanul viitor.  “Am intrat în posesia informaţiei chiar de ieri, bucuria a fost uriaşă. Este cel mai important eveniment nonsportiv din cadrul Euro-2020. Este o bucurie enormă, acest lucru vine ca o recunoaştere a fotbalului românesc şi a ţării noastre. Cred că vom avea inteligenţa şi capacitatea ca să utilizăm acest eveniment colosal astfel încât să promovăm România nu doar la nivel regional, ci chiar internaţional”, a spus el.

Bucureştiul este unul dintre cele 12 oraşe care vor găzdui Campionatul European din 2020. În România vor avea loc trei meciuri ale grupei C, la 14, 18 şi 22 iunie 2020, şi o optime de finală, la 29 iunie 2020. Dacă se va califica la turneul final, naţionala României va fi repartizată în grupa C şi va juca cel puţin două meciuri la Bucureşti.

viewscntnews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *