Incendiu la acoperișul unei case din Deva

Incendiu, în aceasta noapte, la acoperișul unei case din Deva. Șaisprezece pompieri ai Detașamentului Deva au intervenit, pentru stingerea incendiului izbucnit pe strada Orhideelor, cu 3 autospeciale, cu capacitate de 2.000 si 9.000 litri și o ambulanta tip B2. Echipele de intervenție au reușit limitarea incendiului în limitele gasite la sosire și stoparea propagării arderii la locuințele din apropiere.

Arderea a distrus acoperișul, cu o suprafață de aproximativ 140 mp, și structura din lemn a acestuia. De asemenea, au ars obiecte de mobilier, textile, cherestea, electrocasnice. Din fericire nimeni nu a fost intoxicat cu fum sau rănit in urma dezvoltarii incendiului. După finalizarea operațiunilor de stingere pompierii au concluzionat că un coș de fum necurățat și neizolat corespunzător față de materialele combustibile a generat acest eveniment.

 

ISU Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *