Reprezentanții Guvernului au făcut ureche surdă la solicitările pensionarilor

Pensionarii mineri din Valea Jiului sunt ignorați de reprezentanții Guvernului. Reprezentanții Ligii Pensionarilor Mineri Valea Jiului au lansat pentru data de 22 februarie 2019, o invitație la dialog către liderii Guvernului și ai PSD. Foștii mineri au vrut să le expună reprezentanților Guvernului mai multe probleme cu care se confruntă.

”Sunt peste 14.000 de oameni care așteaptă să li se facă dreptate, prin recalcularea drepturilor la pensie, în baza acestei legi. Mulți sunt în vârstă și se tem că nici măcar nu vor apuca să vadă că li s-a mărit pensia, așa cum li s-a promis și cum, de altfel, s-a legiferat. Noi am sperat că într-o întâlnire față în față cu ministrul Muncii și cu directorul Casei Naționale de Pensii, putem afla adevărul. Considerăm că am așteptat destul și nu mai putem admite să fim mințiți în continuare cu povestea aceasta cu softul. În cazul în care nu se va rezolva, în perioada imediat următoare această problemă, suntem ferm hotărâți să demarăm acțiuni de protest fără precedent, așa cum suntem pregătiți să-i sancționăm pe toți cei care ne-au mințit, în cei doi ani electorali care urmează”, spune Ion Aurel Titel, vicepreședintele Ligii Sindicatelor Pensionarilor Mineri din Valea Jiului.

La întâlnire au fost invitați ministrul Muncii – Marius Budăi, secretarul de stat de la Ministerul Energiei – Doru Vișan, președintele CNP – Robert Stănescu, directorul general al CEH – Samuel Dioane, directorul general al SNIMVJ – Vasile Pavel, senatorii Cristian Resmeriță și Viorel Sălan, deputații Laurențiu Nistor, Sorin Marica și Natalia Intotero dar și secretarul general al PSD – Codrin Ștefănescu.

Numai că întâlnirea nu a mai avut loc. Singurul care a răspuns invitației fiind senatorul Cristian Resmeriță. Astfel, pensionarii mineri i-au expus senatorului problemele cu care se confruntă în prezent pensionarii din Valea Jiului.

Pensionarii mineri sunt nemulțumiți de faptul că le sunt încălcate drepturile.

 

Colaborator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *