Dosare penale în două cazuri de violență în familie
În data de 20.02.2019, în jurul orei 23:13, Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată de un bărbat din Petroșani cu privire la faptul că fiica sa, în vârstă de 34 de ani, a fost agresată fizic de către concubinul acesteia.
La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliţie care a aplanat conflictul şi a preluat declaraţia femeii cu privire la agresiune. Potrivit acesteia, în urma unor discuții în contradictoriu avute cu concubinul său, un bărbat în vârstă de 39 de ani, din Petroșani, a fost lovită de acesta cu palma. La fața locului s-a deplasat şi un echipaj medical, însă femeia a refuzat să se deplaseze la U.P.U Petroșani, în vederea acordării unor eventuale îngrijiri medicale.
Poliţiştii au completat un formular de evaluare a stării conflictuale, însă femeia nu a dorit să fie emis un ordin de protecție provizoriu faţă de concubin.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie, poliţiştii continuând cercetările pentru stabilirea stării de fapt și luarea măsurilor legale.
Tot ieri, în jurul orei 19:00, Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată de o hunedoreancă în vârstă de 45 de ani, despre faptul că a fost agresată fizic de soţul său, un bărbat în vârstă de 47 de ani.
Patrula de siguranță publică care s-a deplasat la fața locului a constatat faptul că, pe fondul unor discuții contradictorii, femeia a fost lovită cu palmele de către soţ.
În urma întocmirii formularului de evaluare a riscului, femeia s-a opus emiterii unui ordin de protecție provizoriu faţă de soţ.
Şi în acest caz, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie.
Vă reamintim faptul că, de la data de 28 decembrie 2018, polițiștii pot emite ordinul de protecție provizoriu, prin care se dispun, pentru o perioadă de 5 zile, una sau mai multe măsuri de protecție a victimelor. Intervenţiile poliţiştilor la cazurile de violenţă domestică se pot realiza din oficiu sau ca urmare a sesizărilor primite prin Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă (112), formulate în scris sau oral, direct ori telefonic la sediul unităţilor de poliţie de către persoanele implicate în actele de violenţă domestică, de către persoanele care au asistat la producerea actelor de violenţă domestică sau de către alte persoane.
Biroul de presă- IPJ Hunedoara