Baloo a fost eliberat
Baloo, mascota stațiunii Straja, a fost eliberat. Este doar o altă viziune a cunoscutului scriitor hunedorean, Valeriu Butulescu, cel care scrie o altfel de poveste a ursului.
“Acum 19 ani, în Masivul Parâng a fost descoperit un pui micuţ de urs, pierdut de mama lui, rănit şi lihnit de foame. Câţiva tineri i-au salvat viaţa, luându-l acasă şi îngrijindu-l. L-au botezat Baloo…După lege, ursuleţul, odată întremat, trebuia reintegrat în mediul său natural. Dar salvatorii săi l-au îndrăgit peste măsură. Au tot amânat eliberarea lui Baloo, devenit între timp o mândreţe de urs…Baloo a ajuns finalmente în grija omului de afaceri Emil Părău, un iubitor împătimit al muntelui. Care l-a împroprietărit pe urs cu o suprafaţă de teren respectabilă, în imediata apropiere a pârtiei de schi de la Straja Lupeni”, scrie Valeriu Butulescu.
Scriitorul petroșănean a ajuns și la partea cu ecologiștii, care veșnic au contestestat modul în care Baloo este crescut.
“Ecologiştii au protestat, cerând transferarea lui Baloo la Sanctuarul (!?) de urşi de la Zărneşti. Propunerea, deşi legală, nu a fost bine primită la Lupeni. Primul care a protestat a fost chiar Baloo, care beneficiază aici de confort sporit, pe care nu şi-l pot permite nici măcar urşii americani! Domnul Părău a cedat. A eliberat ursul, scoţându-l afară din ţarcul său de lux. Dar, spre disperarea ecologiştilor, ursul s-a întors imediat în ţarc, trântind uşa de la bârlogul său de cinci stele. Decizia ursului este înţeleaptă. Acolo el consumă anual 80 kg de miere şi aproape o tonă de lapte, ca să nu mai vorbim de alte bunătăţuri, cu care îl răsfaţă turiştii, în ciuda tuturor interdicţiilor”, mai scrie în adaptarea poveștii, Butulescu.
Trimitere la politică
Valeriu Butulescu a ajuns să îl compare pe Baloo cu politicienii. Într-un mod ironic, scriitorul face o comparație între aleșii neamului și mascota stațiunii Straja.
“Între timp Baloo a devenit bradul norocos al turismului de pe Jiul de Vest. E atât de popular, încât, dacă ar fi lăsat să candideze, ar câştiga uşor un mandat de deputat! Din păcate, ursul, deşi a depăşit vârsta de 18 ani, nu îndeplineşte condiţiile impuse de lege. Baloo hibernează doar trei luni pe an, spre deosebire de un deputat adevărat, care hibernează patru ani fără întrerupere. Aşa că accesul lui Baloo la viaţa publică este imposibil. A dispărut chiar şi teama că ar putea fi răpit de ecologişti. Când s-a urcat ultima oară pe cântar, Baloo avea 350 kg. Nu poate fi manipulat aşa uşor, ca oamenii de rând!”, a mai istorisit Valeriu Butulescu.
Zilele trecute, Baloo, mascota stațiunii Straja, a împlinit 19 ani, acesta fiind sărbătorit de toți cei care s-au aflat în stațiune.
Colaborator