Pervertiri. Ziduri în lumea liberă
Am crescut printre împrejmuiri de tot felul. Țarcul era mare cât o țară, dar, în depărtare, la frontiere, știam că sunt ziduri de care nu poți trece. Ca să treci îți puneai viața gir. Mii de oameni au fost executați silit acolo, batjocoriți, bătuți, omorâți. Teribila încastrare în oprimare era ctitorită (ce le mai plăcea cuvântul ăsta!) în labirintul de ziduri, garduri și gărdulețe ridicate să ne apere de libertate. Un cult al zidurilor și sârmei ghimpate străbătea țara în ritmuri cincinale. Cele de la pușcărie, fabrică și cazarmă erau cele mai sinistre. Fobia îngrădirii era însă generalizată. La oraș era plin de zone verzi caroiate cu stâlpi de metal uniți cu sârmă, proprietăți fictive instaurate abuziv de câte un șef de scară cultivator ad-hoc de morcovi și pătrunjel. Satul românesc, atunci la fel ca și acuma, era o taină din care puteai afla câte ceva doar privind printre ulucii de la garduri. La școală, dintr-un motiv pe care nu l-am aflat niciodată, conducerea a decis să ne aresteze în pauze blocând toate ușile de ieșire din clădire. Ca să-ți cumperi un covrig trebuia să sari un zid. Chiar și în procedura regulamentară de executare a pedepselor capitale se lucra cu ziduri.
Nu degeaba falimentul sistemului comunist a fost sinonim cu o demolare ritualică de zid. Cu fiecare cărămidă ruptă din Zidul Berlinului, cădea o samavolnicie, un abuz, o cenzură din cele care au guvernat viața milioanelor de oameni pe vremea când politica pulanului, dubei și cătușei construiau consensul în societate. Privind retrospectiv, e de mirare cât de stupidă a fost folosirea unor tactici antice și medievale pentru rezolvarea unor probleme ale lumii moderne. Pentru că, Zidul Berlinului nu a făcut decât să grăbească sfârșitul celor care l-au inventat. Momentul eliberării a venit după nici 30 de ani de la începerea construirii zidului, în 1961. O secundă în lungul curs al Istoriei.
Asta nu înțelege poate ”șefului lumii libere”. Cât de absurdă e propaganda care spune că un gard (mă rog, un zid!) pus de-a lungul frontierei cu Mexicul va face din nou America grandioasă. E un gând de bătrânel senil livrat electoral unor americani cu deficit de IQ. Diabolic este că bătrânul de la Casa Albă chiar vrea să construiască zidul. Sunt discutabile, firește, manevrele aberante făcute pentru obținerea finanțării, și costul de 8 miliarde de dolari preconizat pentru ridicarea ctitoriei Trump.
Ce e îngrijorător este însă mesajul trist pe care SUA îl trimite în lumea liberă. America a fost într-adevăr mare atunci când milita pentru demolarea zidurilor. A învins și a schimbat lumea. Iar în noua lume, ca să rămâi mare înseamnă să ai partitura de solist în corul mapamondului. Așa cum are acum, încă, America. Dl. Trump însă confundă frâna cu accelerația. Pentru o putere mondială lucrul cu zidul astăzi e ca și cum și-ar pregăti lațul pentru sinucidere. Atunci când restul lumii îți va bate la gard vei fi deja ”looser”.
Priviți ce roluri își asumă mai nou Rusia și China în arena internațională. Investiții, drumul mătăsii, intervenții militare, zone de influență în creștere. Într-o lume globalizată, cu probleme ce depășesc anvergura unei politici naționale (amenințarea nucleară, încălzirea globală, impactul năucitor al tehnologiei, marile migrații) izolaționismul e similar cu aruncarea prosopului la box. Cât de naiv poate fi președintele american să creadă că în secolul XXI un zid, orice fel de zid, va putea face față presiunii tot mai mari a migrațiilor spre libertate și confort material? E exact aceeași greșeală, dar de sens contrar, pe care liderii comuniști au făcut-o acum 55 de ani.
Pe bătrânul Trump nu îl interesează însă asta. El este doar un mic jucător local, fără anvergură. Pur și simplu soarta lumii libere și a Americii în lume contează mai puțin pentru el decât obținerea unui nou mandat la Casa Albă. Iar dacă zidul îl va face din nou președinte pe Donald Trump înseamnă că am subapreciat personajul. A înțeles, înaintea multora, cât e de important să evaluezi corect potențialul electoral din prostia omenească.
Dar poate e mai mult decât atât. Și mai profund. Poate Occidentul a atins masa critică necesară începerii unei noi etape istorice. Se trece pe nesimțite de la cultura politică liberală spre mentalitatea protecționistă. De la libertăți la ziduri. De la libertatea de mișcare la reintroducerea controlului la frontiere. Poate chiar dispariția Zidului Berlinului, naște acum în lumea liberă îngrădiri de neimaginat în urmă cu doar trei decenii.
Pentru că, poate credeți sau nu!, chiar și BREXIT-ul nu e altceva decât un ZID.
Adrian SĂLĂGEAN
