Deva: Cum poți beneficia de o parcare aproape de locuință

Consililul Local al Municipiului Deva a aprobat în ședința ordinară din 30 ianuarie 2019, regulamentul de închiriere pentru parcările neacoperite sau acoperite cu copertină din municipiul Deva, prin HCL nr.11/2019. Regulamentul se referă la închirierea locurilor de parcare amenajate, situate în parcările de reședință din Deva.

Contractele de închiriere din 2018 nu mai sunt valabile. Închirierea locurilor de parcare arondate blocurilor de locuințe se va face în anul 2019 în baza unui nou contract de închiriere, care va fi valabil pe o perioadă de un an de zile, de la data încheierii lui. Chiria pentru parcarea respectivă se plătește pentru un an întreg, la data semnării contractului de închiriere.

Tarifele de parcare pentru anul 2019 sunt aprobate prin HCL nr.478/2018, după cum urmează:

– chiria anuală pentru parcările neacoperite: persoane fizice-107,68 lei; persoanele juridice-326,08 lei;

– chiria anuală pentru parcările acoperite cu copertină: persoane fizice-205,31 lei: persoane juridice-616,91 lei.

Locurile de parcare se pot închiria persoanelor fizice, doar la domiciliul acestora, pe baza cărții de identitate/buletin care trebuie să corespundă cu blocul din zona unde este arondată parcarea pentru care se solicită închirierea. De asemenea este necesar un act de proprietate al autoturismului sau de folosință (declarație notarială, contract de comodat/închiriere),  autovehiculul să aibă drept de circulație pe drumurile publice cu ITP-ul valabil și să fie înmatriculat în municipiul Deva.

În ceea ce privește închirierea locurilor de parcare persoanelor juridice, acestea se pot face doar la sediul social al firmei, conform Certificatului Unic de Înregistrare al firmei.

Proprietarii de autoturisme, de comun acord, vor întocmi un tabel nominal avizat de Președintele Asociației de Proprietari, privind poziția locurilor în parcare pentru fiecare solicitant, precum și o schiță de încadrare în zonă a parcării respective. Dacă parcarea este situată între două sau mai multe blocuri, locurile de parcare se vor împărți între proprietarii de autoturisme din blocurile respective, cu aprobarea președinților de asociații de proprietari.

Fiecare proprietar sau utilizator de autoturism are dreptul la închirierea unui singur loc de parcare, chiar dacă deține mai multe mașini.

Dacă solicitantul are în proprietate un loc de parcare acoperit cu copertină sau un garaj, nu mai poate solicita rezervarea unui alt loc de parcare.

Pentru a beneficia de un loc de parcare, solicitantul nu trebuie să aibă datorii la bugetul local.

 Acte necesare pentru contractul de închiriere a parcărilor neacoperite

Persoane fizice:

– carte de identitate/buletin în original și copie

– certificat de înmatriculare (talon) autoturism

– declarație notarială/contract comodat, respectiv împuternicire, în cazul în care solicitantul are  în  folosință autoturismul pentru care solicită rezervarea

– certificat de handicap cu grad accentuat sau grav, în cazul persoanelor cu handicap

Persoane juridice:

– carte de identitate/buletin în original și copie – administrator

– certificat de înmatriculare (talon) autoturism

– Certificat Unic de Înregistrare a persoanei juridice

 

Acte necesare pentru parcări cu copertină, construite din fondurile cetățenilor

Persoane fizice:

– carte de identitate/buletin în original și copie

– certificat de înmatriculare (talon) autoturism

– declarație notarială, respectiv împuternicire, în cazul în care proprietarul cedează spre folosință autoturismul

– autorizație de construire

– certificat de handicap cu grad accentuat sau grav, în cazul persoanelor cu handicap

 

Persoane juridice:

– carte de identitate/buletin în original și copie – administrator

– certificat de înmatriculare (talon) autoturism

– Certificat Unic de Înregistrare a persoanei juridice

– autorizație de construire

Contractele de închiriere se încheie la sediul Serviciului Administrarea Domeniului Public și Privat (str. Piața Unirii, nr. 16, Deva), iar taxa de închiriere a locului de parcare se achită la casieria aflată la aceeași adresă.

 

Biroul de presă

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *