Paradox românesc. Rămânem simultan și cu petrolul și cu buza umflată
Afacerea petrolului offshore din Marea Neagră revine în actualitate. Ministerul Energiei a dat recent autorizația care permite mai multor companii să înceapă producția de gaze în largul Mării Negre. Deocamdată însă efectul în teritoriu este nul. Primii care au reacționat au fost austriecii de la OMW.
”Nu vedem politicile adecvate pentru a face o investiție”
Grupul austriac OMW, prin vocea responsabilului cu operațiunile downstream OMW (downstream – zona de rafinare a țițeiului și de procesare/purificare a gazului natural brut), Manfred Leitner, a avertizat asupra politicilor nefavorabile de a investi în România. Principala obiecție este legată de lipsa unui regim fiscal stabil în țara noastră. În declarația sa, Leitner a fost destul de dur în diagnoză, amintind că, deși e vorba de un imens zăcământ offshore de gaze naturale la Marea Neagră, nu consideră adecvate politicile oficiale pentru a încuraja o investiție de câteva miliarde de dolari în zonă. ”Ne chinuim acolo”, a declarat Leitner. În toamna anului trecut, compania austriacă OMW anunța că amână pentru 2019 decizia privind extracția gazelor naturale din Marea Neagră. Motivația de atunci a austriecilor a fost că autorităților române au amânat prea mult adoptarea Legii Offshore, despre care Replica a scris AICI. Nu a scăpat celor interesați îndemnul șefului de la OMW către UE de a menține o relație stabilă cu Rusia pentru a avea garanția unei furnizări de gaze sigură și fără sincope.
Americanii spun că ”Taxa pe lăcomie” descurajează investiția
Mult mai puțin diplomați decât austriecii, care au invocat fluctuația fiscală, americanii de la Black See Oil & Gas, au spus de-a dreptul că noile taxe și măsuri (taxă de 2% pe cifra de afaceri a firmelor din energie şi o plafonare a prețului gazelor naturale) descurajează dezvoltarea proiectului românesc în offshore. ”Plafonarea prețului la gaze înlătură încrederea investitorului că fiind un producător românesc nu îi va provoca dezavantaje economice în raport cu investițiile în alte țărî” a spus Mark Beacom, director general Black See Oil&Gas.
Lacrimi de crocodil la Budapesta după offshore-ul românesc
Blocajul din România în producția de gaze din zona continentală a Mării Negre îi dă Ungariei ocazia să se victimizeze. Prin ministrul său de Externe, Peter Szijjarto, Ungaria consideră ”o problemă uriașă” amânarea de către OMW Petrom și ExxonMobil a deciziei finale de investiție în proiectul offshore de extracție de gaze naturale din Marea Neagră. Răspunzând criticilor că încearcă să strângă legăturile cu Moscova, Budapesta acuză ”mai multe state din UE și NATO” pentru faptul că nu poate implementa solicitările Guvernului SUA de a-și diversifica sursele de aprovizionare cu gaz reducând dependența de Rusia. Peter Szijjarto a subliniat că Ungaria a făcut ceea ce ținea de ea prin construcția terminalelor de interconectare cu România și Croația, însă pe de alte parte statele aliate din UE și NATO nu și-au respectat partea lor de învoială. Adică, în termeni diplomatici, Ungaria acuză multinaționalele americane și austriece, dar și politica autorităților din România (care au decis că jumătate din gazul produs la Marea Neagră trebuie vândut pe piața internă) pentru blocarea transformării Mării Negre în sursă nerusească de alimentare cu gaz a Europei. Analiștii apreciază că frustrarea Budapestei privitor la imposibilitatea de a reduce dependența energetică de Moscova este simulată, atâta timp cât este de notorietate politica filorusă a Guvernului maghiar și relațiile ”frățești” dintre Orban și președintele Putin.
Planuri minunate
În luna februarie a anului trecut, Sorin Gal, directorul general al Agenţiei Naţionale de Resurse Minerale (ANRM), anunţa că rezervele de gaze din Marea Neagră se ridică la 200 de miliarde de metri cubi în perimetrele unde au fost efectuate foraje, ceea ce ar însemna ca producţia totală a ţării să se dubleze timp de 20 de ani. El a arătat că ExxonMobil şi OMV Petrom au investit până acum în perimetrul Neptun circa 2 miliarde de dolari, Lukoil – peste 500 de milioane de dolari în perimetrul Trident, iar Black Sea Oil and Gas – 200 de milioane de dolari în perimetrele Midia şi Pelican.
Autoritățile române (Ministerul Finanțelor) susțin tototdată că statul român ar încasa, în toată perioada de exploatare a zăcămintelor de gaze din Marea Neagră, circa 42 la sută din totalul veniturilor rezultate din vânzarea acestora, respectiv 13,52 miliarde de dolari. Aceste calcule ale hârtiei sunt bazate pe o estimare de 115 miliarde de metri cubi al volumului de gaze exploatate în offshore.
Agenția Naționale de Resurse Minerale, aprecia totodată că, anual, se vor extrage din Marea Neagră 9-10 miliarde de metri cubi de gaze. Cu tot cu extracția onshore (de pe uscat), România ar produce circa 20 de miliarde de metri cubi pe an. Consumul anual al României, în prezent, este de 11 miliarde metri cubi gaze. Adică, România ar dobândi un fel de hiper-independență energetică. În plus, afacerea ar crea în țară, mii de locuri de muncă atractive din punct de vedere al nivelului salariului.
Începerea exploatărilor era prevăzută pentru vara lui 2019. Prevederile Legii Offshore a dus însă la amânarea pe linie a momentului demarării extracției.
Petrolul și buza umflată
Între timp, de la adoptarea Legii Offshore până astăzi, șansele ca petrolul românesc din Marea Neagră să fie exploatat au scăzut în fiecare clipă. Recent, operatorii de transport de gaze din România și Ungaria, Transgaz și FGSZ, au anunțat că o bună parte a contractelor de rezervare de capacitate de transport de gaze pe viitoarea conductă BRUA 2, au fost reziliate de către firmele ofertante. Ce înseamnă asta? Că volumul de gaz rezervat pentru a fi transportat pe această conductă prevăzut de contractele rămase în vigoare este situat sub minimul necesar pentru ca investițiile în noua conductă să fie rentabile din punct de vedere economic. Pentru a da un pronostic rezervat, e destul să spunem în context că principala sursă de gaze avută în vedere pentru a fi transportată pe noul gazoduct este chiar cea din Marea Neagră
Dar e mai mult decât atât, pentru că Rusia nu stă cu brațele încrucișate. În următorii 2-3 ani, prin magistralele North Stream 2 şi Turkish Stream, amândouă în construcţie, rușii vor pompa în Europa peste 90 de miliarde de metri cubi de gaz. Iar dacă BRUA pare condamnată, a trecut recent testul de eficiență economică un gazoduct care să tranziteze prin Bulgaria gazul rusesc din Turcia până în Serbia, Grecia, Macedonia, lucru ce ar transforma Bulgaria într-un hub regional de gaze naturale. Iar dacă Turkish Stream se va finaliza, există riscul ca o parte a gazelor rusești care ajung în Bulgaria să nu mai treacă nici prin Ucraina, nici prin România pe unde sunt transportate în prezent. Acest lucru ar însemna că banii din tarifele de tranzit de la Gazprom să nu mai intre în buzunarele Ukrtransgaz (Ucraina) și Transgaz România ci în cele ale Botaș (Turcia) și Bulgartransgaz.
Autoritățile române și-ar juca cartea interesului național bine, folosind calitatea de deținătoare a președinției Consiliului UE în această perioadă. Dacă România va revizui directiva UE privind gazele naturale astfel încât toate conductele care trec pe teritoriul Uniunii, inclusiv cele offshore care pornesc din afara UE (North Stream 2 şi Turkish Stream), să intre sub umbrela legislației europene, planurile Gazprom ar putea fi subminate. Adică planurile investiționale ale acesteia ar fi descurajate, în momentul în care, potrivit legii europene, accesul exclusiv al gazelor rusești pe aceste conducte ar dispărea. Pentru asta, însă operatorii de transport ar trebui să fie obligați să asigure tuturor potențialilor utilizatori acces liber, transparent și nediscriminatoriu, pe baze concurențiale, la conductele lor magistrale.
E greu însă de presupus că președinția românească a Consiliului UE are în intenție să atace interesele rusești în materie de energie. Probabilitatea ca lucrurile să evolueze și pe mai departe în sensul prezentat este maximă.
Adică România să rămână fără investiții, fără taxe de miliarde de euro încasate la buget și mii de noi joburi. Adică să rămână cu petrolul offshore și cu buza umflată.
Adrian SĂLĂGEAN
