Grupul Solina spune că nu renunţă la activităţile de producţie din România în urma incendiului care a distrus fabrica de condimente din Alba Iulia
Grupul francez Solina anunţă că nu va renunţa la activităţile de producţie din România, în urma incendiului care a distrus fabrica de condimente din Alba Iulia şi că în perioada următoare activităţile de producţie vor fi transferate către alte fabrici ale companiei din Europa până la remedierea situaţiei din ţara noastră.
Solina România a transmis, duminică, printr-un comunicat de presă, că, pe data de 2 februarie, un incendiu devastator a izbucnit la fabrica din Alba Iulia.
“În acest moment, obiectivul nu mai este operabil, pagubele sunt majore. În momentul izbucnirii incendiului, niciun angajat nu se afla în interiorul fabricii, şi din fericire nu au existat victime. Cauzele declanşării incendiului sunt încă necunoscute şi vor fi comunicate în urma finalizării anchetei de către autorităţile competente”, se arată în comunicat.
Sursa citată precizează că fabrica Solina din Alba Iulia era autorizată ISU şi întrunea toate condiţiile necesare unei operări sigure.
“Menţionăm faptul că fabrica Solina din Alba Iulia era autorizată ISU şi întrunea toate condiţiile necesare unei operări sigure, aspect deja comunicat şi de autorităţile competente. În aceste momente, siguranţa oamenilor, a bazelor de date şi reluarea business-ului sunt cele mai importante aspecte pentru companie”, mai precizează comunicatul.
Solina a mai anunţat că va face toate eforturile pentru a asigura continuitatea angajaţilor fabricii de la Alba Iulia şi siguranţa locului de muncă pentru aceştia.
“Solina România doreşte să asigure toţi partenerii de afaceri (clienţi, furnizori, instituţii publice şi private) de onorarea angajamentelor în cele mai bune condiţii ţinând cont de împrejurări. În ceea ce priveşte responsabilitatea faţă de angajaţii noştri, vom face toate eforturile necesare pentru a le asigura continuitate, siguranţa locului de muncă şi perspectiva viitorului. Imediat dupa evenimentul nefericit, echipa locală de management a demarat un plan de criză împreună cu managementul grupului Solina şi vor fi implementate acţiuni imediate pentru a garanta continuitatea business-ului pe piaţa românească şi est-europeană”, se arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, grupul Solina nu renunţă la activităţile de producţie din România.
“Conducătorii grupului francez Solina au declarat ferm că nu vor renunţa la activităţile de producţie din România. În perioada imediat următoare, activităţile de producţie vor fi transferate către alte fabrici ale Solina Group din Europa, temporar, până la remedierea situaţiei din România”, se încheie comunicatul Solina.
Incendiul de la fabrica de condimente din Alba Iulia nu a fost stins nici după aproape 30 de ore de la izbucnirea lui, pompierii continuând să se lupte cu ultimele focare, ei intervenind cu şase autospeciale.
La fabrica din Alba Iulia erau angajaţi în jur de 300 de oameni.
news.ro