Minor hunedorean prins după ce a furat o mașină, a avariat alte două și a rănit un polțist

În data se 27.01.ac, Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată de un hunedorean despre faptul ca i-a fost sustras autoturismul parcat în aproprierea blocului în care locuiește (cu cheile in contact!!). Polițiștii au întocmit dosar penal și au demarat activități investigative în vederea depistării autorului furtului mașinii (care a fost dată în urmărire).

În cursul zilei de azi, în jurul orei 12.20, un agent al Biroului Rutier Petroșani, aflat in timpul liber, a observat masina furată, parcată pe str. Carpați, din Petroșani. Agentul a solicitat sprijinul colegilor din cadrul Biroului Rutier și al Biroului Investigații Criminale Petroșani, care s-au deplasat în teren, în vederea prinderii autorului.

În momentul în care polițiștii s-au apropiat de mașină, cel aflat la volan a demarat, iar în încercarea de a fugi de oamenii legii a avariat două mașini aflate în zona. De asemenea, l-a rănit pe unul dintre polițiști, un ofițer din cadrul Biroului de Investigații Criminale, după care s-a oprit cu mașina intr-un gard. Cel aflat la volan l-a târât câțiva metri pe polițistul care s-a prins de portieră, în încercarea de a opri mașina. Polițistul are fractura la un deget.

După ce a abandonat mașina, suspectul a încercat sa fugă, însă a fost prins și imobilizat de colegii polițistului rănit. Ofițerul de poliție a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, în timp ce cel aflat la volan, un minor de 16 ani, din Hunedoara, a fost condus la sediul Poliției, pentru audieri. El va fi cercetat pentru furt calificat, conducere fara permis, distrugere si ulltraj.

 

IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *