Adrian Moţ pleacă de la Autobergamo
La liderul Ligii 1 de futsal, Autobergamo Deva, au venit, în această iarnă, un nou antrenor, fostul selecţioner Nelu Stancea, care a stat, până la finele anului trecut, pe banca celor de la Poli Iaşi, precum şi doi jucători, spaniolul Toni Vives, tot de la gruparea moldavă, şi portarul Vlad Iancu, reîntors de la Informatica Timişoara.
Pe lângă veniri, la club a fost înregistrată şi o plecare, cea a directorului sportiv şi antrenorului interimar Adrian Moţ. „În primul rând, vreau să mulțumesc președintelui Dorin Popa, care mi-a dat ocazia să lucrez pe un post în cadrul clubului după încheierea activității de sportiv! Am avut șansa să lucrez timp de 18 luni în cadrul clubului, având diferite atribuții și sunt fericit și împlinit că de fiecare dată am încercat să fac ce am putut mai bine pentru acest club. În această perioadă am avut nenumărate satisfacții și o mulțime de oameni cu care am interacționat. Nu aş putea să îi enumăr aici deoarece sunt foarte mulți, dar vreau să le mulțumesc tuturor, de la antrenori, jucători, agenți de jucători, președinți de cluburi sau diferite persoane din conducerea cluburilor, diverse întreprinderi cu care am colaborat la simpli oameni care urmăresc fenomenul Autobergamo și au interacționat direct sau indirect cu acest club. Nu pot să nu amintesc reușita juniorilor U19, care au realizat ceva deosebit, câștigând atât cupa cât și campionatul, când nimeni nu credea posibil acest lucru, doar nebunia noastră ca și grup l-a făcut posibil! Am reușit să organizam în aceasta perioada o grupă de UEFA Futsal Cup, la Deva, am participat în Elite Round-ul UEFA Futsal Cup, la Madrid, am organizat turnee amicale internaționale, la Deva, cu toate aceste ocazii cunoscând oameni de certă valoare. De fiecare dată în toate aceste acțiuni am încercat sa dau tot ce e mai bun pentru binele clubului, toate acestea fiind lucruri care vor rămâne mereu ca amintiri plăcute și pentru care nu am simțit niciodată că e greu, indiferent de deplasările lungi, de drumuri la aeroport sau ore întregi vorbite la telefon! În al doilea rând vreau să mulțumesc vicepreședintelui acestui club, Cristina Popa, un om de la care am învățat enorm, care, deși nu apare mereu în faţă, este indispensabilă în activitatea clubului. Și nu pot sa închei fără a mulțumi familiei mele, care m-a înțeles și sprijinit mereu, chiar dacă am petrecut foarte mult timp departe de ei! Am încheiat această colaborare din care, aşa cum aminteam, am învățat și am trăit experienţe unice și nu pot decât să doresc multă baftă clubului FC Autobergamo”, a anunţat Adrian Moţ pe pagina sa de socializare.
Cei de la Autobergamo se reunesc pe 7 ianuarie pentru a pregăti ultmele etape din sezonul regulat, urmate, apoi, de participarera în play-off, fază a competiţiei în care devenii, care au ca obiectiv realiyarea eventului, sunt ca şi calificaţi.
Amarildo SZEKELY