Bărbatul care a agresat o tânără în scara unui bloc a fost arestat preventiv

Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia a anunţat, marţi, că a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva bărbatului care a agresat o tânără în scara unui bloc din Alba-Iulia şi i-a furat telefonul şi portofelul. El este cercetat pentru tâlhărie calificată.

”În data de 17.11.2018, în jurul orei 18:30, în timp ce aşteptau ascensorul din scara blocului M4 de pe bd. 1 Decembrie 1918 din municipiul Alba Iulia, inculpatul D.N.T. i-a aplicat cu brutalitate victimei S.D.R. (în vârstă de 20 ani) o lovitură cu pumnul în zona feţei, victima a căzut pierzându-şi cunoştinţa, iar inculpatul i-a sustras telefonul mobil marca Samsung Galaxy J5 şi portofelul în care avea cartea de identitate, permisul de conducere, un card bancar şi suma de 400 lei, cauzând persoanei vătămate un prejudiciu în cuantum de aproximativ 1.500 lei”, se arată în comunicat.

Potrivit documentului, bărbatul a fost condamnat în mai multe dosare penale pentru comiterea de infracţiuni grave.

Astfel, în cursul anului 2015, a fost condamnat de instanţele române pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, printre care furt calificat şi tentativă de viol în stare de recidivă, la pedeapsa rezultantă de 4 ani 1 lună închisoare.

Totodată, în anul 2013, prin hotărâre recunoscută ulterior de autorităţile române, bărbatul de 33 de ani a fost condamnat de organele judiciare din Grecia la pedeapsa rezultantă de 7 ani şi 4 luni închisoare pentru comiterea infracţiunilor de tâlhărie şi vătămare corporală, aplicându-i interdicţia de a se afla în Grecia pentru totdeauna.

”Menţionez că inculpatul a comis infracţiunea de tâlhărie calificată cercetată în prezenta cauză în stare de recidivă postexecutorie, la scurt timp după eliberarea la termen din data de 15.09.2018 din executarea pedepsei de rezultante de 7 ani şi 2 luni închisoare”, se mai arată în comunicat.

Procurorii au formulat, marţi, propunere de arestare preventivă, iar judecătorul de drepturi şi liberăţi din cadrul Judecătoriei Alba Iulia a admis propunerea şi a dispus luarea măsurii arestării preventive pe o perioadă de 30 zile.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *