Trei devence la loturile României de handbal feminin
Colectivul tehnic al echipei naționale de handbal feminin a României a anunţat loturile cu care selecționatele A și B ale țării nostre vor participa la Trofeul Carpaţi, în perioada 23-24 noiembrie, la Sala Polivalentă ”Ioan Kunst-Ghermănescu” din Bucureşti, alături de Serbia şi Rusia, cele două trupe tricolore având în componență, fiecare, câte 17 jucătoare.
Ambros Martin, Horaţiu Paşca şi Jaume Fort Mauri au apelat la şapte jucătoare care evoluează în străinătate, şase fiind în lotul României A, respectiv Denisa Dedu, Melinda Geiger, Gabriela Perianu (toate Siofok/Ungaria), Ana Maria Dragut (Kisvarda/Ungaria), Cristina Laslo (Buducnost/Muntenegru) și Crina Pintea (Issy/Franța), iar una, Mădălina Zamfirescu (Debrecen/Ungaria), la România B. Dintre cele 27 de fete convocate din campionatul intern, trei sunt foste jucătoare ale Devei, fiind vorba despre Valentina Ardean – Elisei (Gloria Bistrița), la lotul A, “Super Alice” (foto copertă), cum este cunoscută valoroasa extremă în lumea hanbalului fiind și căpitanul echipei naționale, iar Anca Polocoșer și Sonia Serafinceanu (ambele de la Minaur Baia Mare) la lotul B.
Vineri 23 noiembrie, în prima zi a turneului, vor avea loc partidele România B – Serbia (ora 16:00) şi România A – Rusia (18:30), iar sâmbătă 24 noiembrie se vor juca finala mică (ora 16:00) şi finala mare (18:30). Trofeul Carpați este un ultim test pentru echipe înaintea Campionatului European din Franţa, care se va desfășura în perioada 29 noiembrie – 16 decembrie 2018, competiţie la care România face parte din Grupa D, alături de Norvegia, Germania şi Cehia. Handbalistele tricolore vor juca, în ordine, la Brest, cu Cehia (1 decembrie, ora 19:00), Germania (3 decembrie, ora 22:00) și Norvegia (5 decembrie, ora 22:00), primele trei clasate din cele patru grupe urmând a avansa în faza superioară a competiției.
Lotul echipei România A: Denisa Dedu (Siofok/Ungaria), Yulyia Dumanska (SCM Râmnicu Vâlcea) – Aneta Udriştioiu (CSM Bucureşti), Laura Chiper (ASC Corona Braşov), Valentina Ardean-Elisei (SCM Gloria Bistriţa), Cristina Florică (SCM Râmnicu Vâlcea), Eliza Buceschi (ASC Corona Braşov), Ana Maria Dragut (Kisvardai KC)/Ungaria), Melinda Geiger (Siofok/Ungaria), Cristina Laslo (Buducnost Podgorica/Muntenegru), Cristina Neagu (CSM Bucureşti), Gabriela Perianu (Siofok/Ungaria), Ana Maria Ţicu (SCM Craiova), Laura Pristaviţă (SCM Gloria Bistriţa), Daniela Raţiu (SCM Gloria Bistriţa), Raluca Băcăoanu (SCM Râmnicu Vâlcea), Crina Pintea (Issy Paris/Franţa).
Lotul echipei România B: Paula Teodorescu (HC Zalău), Diana Ciucă (SCM Râmnicu Vâlcea) – Alina Ilie (SCM Gloria Buzău), Anca Polocoşer (CS Minaur Baia Mare), Sonia Seraficeanu (CS Minaur Baia Mare), Ana Maria Popa (SCM Râmnicu Vâlcea), Nicoleta Dincă (SCM Gloria Bistriţa), Mădălina Zamfirescu (Debrecen/Ungaria), Bianca Bazaliu (CSM Bucureşti), Cristina Boian (U Cluj), Daria Bucur (ACS Corona Braşov), Mădălina Conache (CSM Galaţi), Ştefania Lazăr (CSM Slatina), Lorena Ostase (CSM Slatina), Raluca Petruş (U Cluj), Andreea Popa (CS Rapid Bucureşti/CSŞ2 Bucureşti), Andreea Tîrşoagă (CSM Târgu Mureş).
Amarildo SZEKELY