Scene șocante în Deva! Un bărbat a fost lovit și lăsat să zacă câteva ore pe trotuar
Update: Tânărul agresor de 19 ani, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile
Poliția Municipiului Deva a fost sesizată telefonic, luni seară, de personalul medical despre faptul că, în cadrul unității de primire a urgențelor a Spitalului Județean de Urgență Deva a fost adus, prin intermediul Serviciului de Ambulanță, un bărbat în vârstă de 38 de ani, care a fost preluat în stare de inconștiență de la intersecția străzilor 1 Mai cu Oituz, din municipiul Deva, și care prezenta leziuni în zona capului.
În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii Biroului Investigații Criminale Deva au organizat o acțiune în cursul zilei de ieri, în urma căreia au reuşit identificarea și reținerea pentru 24 de ore a unui tânăr în vârstă de 19 ani, din municipiul Hunedoara, bănuit de comiterea infracțiunii de vătămare corporală reclamate.
Poliţiştii au stabilit, în urma investigaţiilor, că în cursul zilei de 11.11.2018, în jurul orei 16:00, tânărul se afla în fața unui magazin, iar în urma unui conflict spontan, i-a aplicat o lovitură de pumn persoanei vătămate (aflate sub influenţa băuturilor alcoolice), care a căzut pe trotuar, suferind leziuni traumatice la cap (care i-au pus viaţa în pericol).
Tânărul a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Poliției Municipiului Deva, urmând să fie prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.
Biroul de presă-IPJ Hunedoara