Muzeul Salvatorului Miner, la fosta mină Petrila
Mina Petrila a devenit un reper cultural pe harta localității și nu numai. Închiderea exploatării miniere a deschis o altă “galerie”, cea culturală care este exploatată la potențial maxim. Oameni cu viziune arată că un sfârșit poate deveni un nou început, iar astfel mina Petrila a devenit un reper important pentru comunitate. Prin proiectele culturale, activitatea minei Petrila continuă. În acest sens, săptămâna viitoare va avea loc inagurarea primului muzeu din incinta minei Petrila.
“Exploatarea Culturală Petrila vă invită pe data de 15 noiembrie 2018 la inaugurarea primului muzeu din incinta fostei Mine Petrila. Rugăm pe cei care au devalizat Staţia de Salvare Minieră, în perioada lucrărilor de închidere a obiectivului, să facă un pustiu de bine şi să aducă înapoi obiectele furate. Le garantăm confidenţialitatea şi-i asigurăm de iertarea noastră”, spun cei de la Petrila Paralelă.
E.M. Petrila a reușit să fie salvată de la demolare de un grup de activiști, arhitecți, artiști. După clasarea ca monument istoric din 2016, în 2018 este în mijlocul unui program de regenerare prin intervenții culturale.
Monika BACIU