Spitalele mici, rampă de lansare spre marile centre universitare

Medicii specialiști nu vor să rămână să își practice meseria în spitalele din Valea Jiului. Cele trei unități medicale din zonă, respectiv Spitalul de Urgență Petroșani, Spitalul municipal Vulcan și Spitalul municipal Lupeni, caută să angajeze medici specialiști, însă puțini sunt cei care aleg să practice meseria aici. Spre exemplu, la Lupeni, 10 posturi de medici au fost scoase la concurs și nimeni nu și-a manifestat dorința de veni să practice meseria de medic aici. Asta chiar și în condițiile în care salariul unui medic poate ajunge la 15.000 de lei lunar, iar pe lângă asta autoritățile locale le oferă cazare.

“Am la spital, 10 cazuri în care căutăm să angajăm doctori, plătiți cu cel puțin 10.000-15.000 de lei/lună și nu vin. Avem nevoie de cardiolog, neurolog, radiolog…Avem la interne o doamnă doctor care este la pensie de ani de zile și nu vine altcineva în locul ei. Nu avem doctori la Pediatrie. Sunt posturi plătite foarte bine și nu vin. O asistentă în municipiul Lupeni câștigă undeva la 1000 de euro, în mână”, a declarat Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.

Primarul din Lupeni susține că sunt cazuri în care medicii care obțin un post la spitalul din localitate încearcă să plece cu transfer la marile spitale din țară, apelând la anumite practici nu tocmai cinstite.

“Sunt medici care vor să își ia transferul într-un alt centru universitar. Nu pot să obțină postul de rezindent în București, Craiova, Cluj, Timișoara și vin aici, dar  eu nu vreau să le dau transferul. Vine un medic aici la mine, stă jumătate de an, un an și apoi spune că nu îi mai place aici că nu are condiții și pleacă la Timișoara și îmi cere transferul. Așa ajunge la Timișoara, unde altfel (pe bază de examen-n.r.) nu ar fi intrat niciodată”, a mai spus sursa citată.

Pentru a-i atrage pe medici să profeseze la spitalul din Lupeni, administrația locală le-a oferit acestora și spații de cazare. Chiar și așa sunt puțini cei care aleg să practice meseria de medic la spitalul din localitate.

 

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *