Proiecte de peste 8 milioane de lei așteaptă finanțare la Petroșani
Proiecte cu o valoare de peste 8 milioane de lei au depus autoritățile locale de la Petroșani pentru a obține finanțare. Este vorba de proiectul privind eficientizarea termică a clădirilor de locuințe. Mai multe imobile sunt incluse în proiectele în cadrul cărora au fost modificate valorile. Este vorba de blocul 122 strada 1 Decembrie 1918, blocul 22, Strada Aviatorilor, și blocul 4 de pe Strada General Gragalina. Modificările vin ca urmare a realizării unor investiții de către locatari. Astfel au fost schimbate tâmplăriile ferestrelor sau au fost închise balcoanele, fapt care a dus la scăderea valorii inițiale a proiectului.
“În urma vizitei la fața locului care a avut loc în data de 01.08.2018, s-au constatat faptul că la blocurile 4 pe strada General Dragalina, 22 strada Aviatorilor șI 122 pe strada 1 Decembrie 1918 au intervenit modificări față de situația existentă la momentul depunerii proiectului, în sensul că au fost înlocuite, de către unii locatari, ferestrele existente, ferestre din tâmplărie PVC și/sau au fost închise balcoane cu tâmpălărie PVC”, arată documentația aprobată de consilierii locali de la Petroșani.
Cele trei proiecte au o valoare totală de 8.128.798,96 de lei, din care valoarea totală eligibilă este de 6.993.091,05 lei și valoarea totală neeligibilă, adică contribuția municipalității este de 1.135.698,91 lei. Proiectele pentru eficientizarea energetică a blocurilor de locuit au fost depuse în data de 24 noiembrie 2017, prin aplicația electronică MySMIS, iar deocamdată se află în fata precontractuală. În vederea respectării cerințelor finanțatorului, Consiliul Local al municipiului Petroșani a aprobat documentația de avizare a lucrărilor de intervenții și a indicatorilor tehnico-economici – actualizați pentru cele trei imobile. În total, 14 blocuri din Petroșani urmează a fi anvelopate.
Monika BACIU