Ințiativa cetățenească pentru familie a trecut ieri de Senat
Ieri, în camera superioară a Parlamentului, a fost votată inițiativa cetățenească pentru organizarea unui referendum de modificare a Constituției, în sensul definirii exprese a familiei ca fiind alcătuită dintr-un bărbat și o femeie. Inițiativa s-a prezentat în Senat cu trei milioane de semnături “pentru”, fiind puternic susținută de Biserica Ortodoxă Română, biserică majoritară, dar și de toate celelalte culte creștine.
La votul exprimat nominal s-au înregistrat 107 voturi “pentru”, ceea ce a determinat ca proiectul organizării referendumului să fie aprobat, numărul minim de voturi necesare pentru aprobare fiind 91. Fără cele 21 de voturi “pentru” ale liberalilor, limita minimă nu ar fi fost îndeplinită și proiectul ar fi fost respins. Patru dintre senatorii liberali s-au abținut pe motive de procedură, invocând o decizie a Curții Constituționale care stabilea camera decizională pentru proiect ca fiind Camera Deputaților. Din cei 127 de senatori prezenți, 107 au votat “pentru”, 13 împotrivă și 7 s-au abținut.
Cei trei senatori care reprezintă județul Hunedoara au votat “pentru”.