Situație fără precedent în transportul comun local al municipiului Deva
COMUNICAT DE PRESĂ
Societatea de transport S.C. Tirius Transtur SRL a sistat în mod abuziv, încă de sâmbătă, 1 septembrie, activitatea de transport local în municipiul Deva.
Luând act de această situație, executivul Primăriei Deva a convocat, sâmbătă dimineață, la prima oră, Comitetul pentru Situații de Urgență, care a fost informat despre situația creată de sistarea transportului în comun în municipiul Deva și despre acțiunile pe care Primăria Deva le-a făcut pentru remedierea acestei situații, după cum urmează:
- Urmare a Adresei înregistrată la Primăria municipiului Deva sub nr. 71379/25.08.2018, prin care operatorul de transport S.C. TIRIUS TRANSTUR SRL aduce la cunoștința autorității publice locale că începând cu data de 01.09.2018 nu mai desfășoară transport public local în municipiul Deva, cu încălcarea gravă a prevederilor art. 11.2 lit. a, f, g, din contractul de concesiune a transportului public local de călători nr. 799/07.01.2005, Primaria Municipiului Deva, prin Serviciul juridic, a transmis notificarea societatii prin care i-a pus în vedere acesteia, îndeplinirea întocmai a obligațiilor asumate prin contractul de concesiune a transportului public local de călători, cu modificările și completările ulterioare, în sensul asigurării transportului public local de călători pe raza municipiului Deva, fără întreruperi, adică în regim de continuitate.
- Totodată, în temeiul prevederilor art. 999 alin. 2 și 3 C.proc.civ., a fost depusă la Tribunalul Hunedoara cererea pentru emiterea unei ordonanțe președințiale fără citarea părților, care se judecă cu precădere și de urgență, prin care s-a solicitat instanței să dispună obligarea pârâtei, S.C. Tirius Transtur SRL la respectarea obligațiilor asumate prin contractul de concesiune a transportului public local de călători nr. 799/07.01.2005, cu modificările și completările ulterioare, în sensul asigurării transportului public local de călători pe raza municipiului Deva, fără întreruperi, adică în regim de continuitate.
Este important de reținut că hotărârile pronunțate de către instanță cu privire la aceste cereri sunt executorii de drept.
Instanța va judeca această cerere cu celeritate, iar decizia va fi comunicată cetățenilor municipiului Deva în cel mai scurt timp.
- În paralel, Primăria Deva va invita operatorii de transport din municipiul Deva pentru discuții și negocieri în vederea încheierii unor contracte de transport public local, în regim de urgență, pentru ca locuitorii municipiului Deva să beneficieze în continuare de acest serviciu.
(Foto: Comitetul pentru Situații de Urgență, convocat sâmbătă, 1 septembrie 2018)
BIROUL DE PRESĂ