Deva: Telecabina de la Cetate a fost repusă în funcțiune
,,Specialiștii de la ISCIR Oradea au fost ieri la Deva. Ei au constatat că au fost rezolvate defecțiunile tehnice care au existat. S-au efectuat probe cu monolinerul și am primit avizul să repornim instalația. Telecabina este funcțională din această dimineață și transportă în siguranță turiștii”, declară Alin Suciu, șeful Serviciului Administrativ-Telecabină din cadrul Serviciului Public Administrare Cetate Deva.
Reamintim că telecabina funcționează zilnic între orele 9:00-21:00. Ultima urcare cu telecabina este la ora 20:30, iar ultima coborâre este la ora 20:50.
Telecabina a fost inaugurată în luna iunie 2005. Instalația asigură legătura între stația de plecare, situată la cota 180,0 metri până la platforma intermediară a Cetății Deva (stație sosire), situată la cota 342,65 metri, respectiv o diferență de nivel de circa 160,0 metri.
Dana Golea
Compartiment Comunicare, Promovare Imagine