E scris în stele – joi, 30 august 2018

Unghiul astral dominant al zilei este exprimat de trigonul Lunii din Berbec cu planeta Mercur din Leu. Energia acestui aspect astrologic este una destul de avantajoasă, sporind cu excelenţă toate trăsăturile ce ţin de: vivacitate, isteţime, inspiraţie, francheţe şi intuiţie. Această poziţionare celestă ne oferă o doză mai înaltă de lejeritate şi naturaleţe în exprimarea afectelor, dar şi o elocvenţă superioară în discursul intelectual. Astfel, vom obţine o sensibilizare a raţiunii şi o judecată a emoţiilor.

Acum să vedem ce pregătesc astrele pentru fiecare zodie, în parte:

 

BERBEC: Idealismul, romantismul şi deschiderea afectivă vă vor ghida acţiunile în această zi. Puteţi beneficia de o comunicare francă şi naturală cu persoana de cuplu, însă şi cu proprii copii.

 

TAUR: Veţi afişa o atitudine sensibilă, artistică şi emoţională, dând, astfel, frâu liber unei simţiri altruiste şi generoase. Proiectele ce ţin de cămin se vor dovedi de un real succes pentru această zi.

 

GEMENI: Compania prietenilor se va dovedi extrem de preţioasă şi benefică în trăirea afectivă a acestei zile. Vă veţi arăta isteţi, activi, vorbăreţi, logici şi persuasivi. Se vor mai ivi şi unele veşti încurajatoare.

 

RAC: Pentru această zi astrele vă arată mai populari şi mai bine văzuţi de către cei din jur. Totodată, este o zi fastă pentru discuţii şi tranzacţii financiare chiar destul de însemnate.

 

LEU: Se prezintă o zi prielnică pentru călătorii şi contacte cu persoanele aflate la mare depărtare. Vă veţi arăta mai isteţi, sociabili, comunicativi şi extrem de fini în adaptarea la cerinţele zilei.

 

FECIOARA: Veţi avea parte de unele mici beneficii de ordin material, precum şi de o stabilizare la nivel emoţional. Se poate să aflaţi un secret foarte interesant sau să vă dedicaţi unor studii mai discrete.

 

BALANŢA: Astrele indică o zi reuşită în plan afectiv, manifestând o curată înţelegere faţă de persoana iubită. Contactele de ordin social vă vor fi foarte avantajoase, prietenii oferindu-vă discuţii captivante.

 

SCORPION: Starea voastră de sănătate va cunoaşte o remediere semnificativă în această zi. Puteţi avea parte şi de unele discuţii lămuritoare cu aceia care vă sunt superiori ierarhici la locul de muncă.

 

SĂGETĂTOR: În această zi veţi fi în centrul atenţiei, câştigând facil admiraţia publicului. Vă veţi arăta înamoraţi şi cuceritori în plan sentimental. Este o zi foarte pozitivă şi pentru călătorii şi discuţii pe subiecte de viaţă.

 

CAPRICORN: Vi se arată o zi liniştită şi conciliantă în relaţia cei de acasă. În urma unor discuţii constructive cu o persoană înţeleaptă puteţi beneficia de o înţelegere mai bună a propriilor sentimente.

 

VĂRSĂTOR: Veţi face dovada unei creativităţi excelente şi a unei judecăţi umaniste. Aveţi parte de o zi potrivită pentru înţelegeri, târguieli şi alte acţiuni ce conduc spre o reuşită în tranzacţii şi negocieri.

 

PEŞTI: Puteţi avea parte de un spor bunicel la bani. Totodată, astrele relevă unele semnale destul de pozitive în planul sănătăţii, dar şi o conlucrare raţională cu colegii de la job.

 

Dragii mei, să nu uitaţi că astrele doar predispun, dar omul întotdeauna dispune!

 

Andrei SORA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *