Lucrările la termocentrala Paroșeni au ajuns la final
Ministerul Energiei anunță că lucrările de modernizare de la termocentrala Paroșeni au ajuns la final. Astfel, unitatea este cea mai modernă din țară, fiind singura care se aliniează normelor europene în ceea ce privește emisiile de dioxid de carbon.
“Ne bucurăm că începând de astăzi, termocentrala Paroșeni este prima instalație a CE Hunedoara conformă legislației europene de mediu, după o investiție de 65,3 milioane de euro. Termocentrala a fost dotată cu o instalație de desulfurare care elimină 94% dintre emisiile de SO2. Această investiție are dublă importanță. Pe de o parte, termocentrala Paroșeni va fi aprovizionată cu cărbune din Valea Jiului, iar pe de altă parte, orice pas făcut în direcția respectării cerințelor de mediu de către termocentralele pe cărbune din România ne asigură în viitor un mix energetic la fel de diversificat.”
Lucrările de modernizare au început în anul 2014. Contractul nu a fost însă unul care a decurs lin. Constructorul a amenințat de mai multe ori că pleacă din cauza neplății lucrărilor. Investiția a vizat construirea unei instalații de desulfurare a gazelor de ardere, dar și schimbarea tehnologiei de colectare, transport și depozitare a zgurii și cenușii rezultate în urma procesului de ardere a cărbunelui în termocentrală. Lucrările au costat peste 70 de milioane de euro.
Monika BACIU