Problematica mediului, diseminată la Várpalota

O delegație formată din 21 de persoane reprezentând societatea civilă din municipiul Petroșani a participat, în perioada 11-16 august 2018, la Várpalota-Ungaria la activitățile derulate în cadrul proiectului european EACEA cu titlul ”Eforturi locale privind protecția mediului în contextul politicii de mediu a Uniunii Europene”, un proiect adjudecat și implementat de Primăria orașului înfrățit Várpalota. În cadrul acestui proiect, alături de societatea civilă din Várpalota și Petroșani, au mai fost invitați să participe membri ai societății civile din Grottazzolina-Italia, Ilok-Croația și Psary-Polonia.

”Și acest proiect european, ca mai toate proiectele comunitare, este un exemplu de bună practici în ceea ce privelte derularea relațiilor transeuropene, care contribuie și la dezvoltarea personală a tinerilor și adulților, prin dobândirea unor competențe utile și necesare societății. În cadrul acestui proiect s-a dezvoltat o rețea de cooperare durabilă între mai mulți parteneri, ce a avut ca scop protejarea mediului înconjurător, cunoașterea și înțelegerea funcționării instituțiilor U.E. și cunoașterea multiculturalismului și a gastronomiei specifice țărilor participante”, a declarat Eduard Wersanski.

În cadrul workshopurilor care au fost organizate în mijlocul naturii, au fost abordate teme precum: reciclarea materialelor, selectarea gunoiului menajer, cumpărarea produselor ambalate cu reciclare integrală etc. La toate aceste reuniuni de lucru, grupul petroșenean a conlucrat eficient pentru a rezolva sarcinile prevăzute de tematica în dezbatere.

 ”Fiecare grup și-a prezentat problemele locale privind protecția mediului, a încercat să găsească soluții de mediu viabile într-o societate mereu schimbătoare. Au fost dezvoltate și teme despre Parlamentul European, Consiliul Europei și probleme legate de migrația populației în țările europene. De asemenea, reprezentanții României în acest proiect, au prezentat partenerilor noștri un film despre Municipiul Petroșani, despre posibilitățile turistice ale acestuia, au contribuit la programul proiectului cu un film privind efectele asupra mediului înconjurător, în urma exploatării cărbunelui în zona Văii Jiului, reabilitarea și redarea clădirilor pentru activități culturale și recreative, clădiri rămase în urma închiderii minelor; Asociația ”Pro Parâng” și Crucea Roșie – Subfiliala Petroșani și-au prezentat activitățile lor specifice, activități de protejare a mediului înconjurător respectiv activitatea de voluntariat, iar Asociația Casa Pro Urbis a prezentat funcționarea și activitatea Consiliului Europei”, spune Eduard Wersanski.

 

Delegația a participat și la acțiuni recreative.

Ansamblul Parângul din Petroșani a prezentat o suită de dansuri populare românești care au culminat cu popularul dans ”Perinița”.

 

 

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *