O poveste de demult

.

Cu Nicu Covaci, ieri, la Costeşti.

Prima oară când l-am întâlnit, tot la Costeşti, era în 1972 sau 1973. Purtam cravata roşie de pionier. Recitasem poezia „Inima lui Decebal” pe scena pe care ei, cei din Phoenix, urcau să cânte. M-a luat în brațe să mă ajute să cobor de pe scenă şi mi-a zis” Bravo!” M-am îndrăgostit instant! Aşteptam, an de an, Festivalul tineretului de la Costeşti, a cărui prezentatoare devenisem, între timp. Să-i văd, şi să-l văd. L-am urât, apoi, când a fugit din țară. M-am simțit trădată. N-am înțeles.
Povestea întreagă o veți putea citi mâine dimineață, pe pagina Replica-INFO HD.
O poveste despre Nicu Covaci, despre ce a însemnat el şi Phoenix pentru generația mea
O poveste de demult.
S-aveți duminică faină!