Autorităţile de reglementare a medicamentelor din Europa se pregătesc pentru eventualitatea unui Brexit fără un acord cu UE
Autorităţile de reglementare a sectorului farmaceutic din Europa angajează personal şi intensifică activităţile, în timp ce implicarea experţilor britanici în sistemul european de supraveghere a medicamentelor este în scădere, înaintea Brexit, transmite Reuters.
Cu toate că ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană va avea loc peste opt luni, britanicii nu au mai preluat proiectele a căror durată depăşeşte data de 29 martie 2019 şi se pregătesc să transfere evaluarea unor medicamente altor ţări.
Se creează în acest fel un deficit major, întrucât experţii britanici efectuează circa o cincime din activităţile Agenţiei Europene a Medicamentelor, echivalentul UE al Administraţiei pentru Alimente şi Medicamente din Statele Unite.
În plus, Agenţia de Reglementare a Medicamentelor şi Produselor pentru Îngrijirea Sănătăţii din Marea Britanie joacă un rol major în sistemul centralizat de supraveghere a medicamentelor din Europa, care se bazează pe recunoaşterea reciprocă.
”Este un mare păcat că vom pierde expertiza britanică, care este foarte puternică. Este o mare provocare, dar nu voi spune că nu există cunoştinţe suficiente pentru a o înlocui în restul reţelei”, a declarat Hugo Hurts, director general al Comisiei pentru Evaluarea Medicamentelor din Olanda.
Germania, Suedia şi Olanda se află printre alţi contributori mari la procesul de evaluare a medicamentelor din UE.
Agenţia din Olanda a angajat deja peste o duzină de persoane, iar autorităţile de reglementare din alte state europene angajează personal.
În plus, autorităţile analizează cum poate fi realizată evaluarea medicamentelor de către echipe multinaţionale, în loc de către o singură agenţie.
În pofida unui vot al Parlamentului britanic din această săptămână, care cere participarea în continuare a Marii Britanii la reţeaua europeană de reglementare a medicamentelor, nu există nicio siguranţă să se va ajunge la un astfel de acord.
Această incertitudine să adaugă unei lipse de claritate mai largi referitoare la relaţiile viitoare ale Marii Britanii cu cel mai mare bloc comercial din lume, după ieşirea ţării din UE, în martie 2019.
Producători mari de medicamente, între care GlaxoSmithKline şi AstraZeneca, înregistrate în Marea Britanie, au cerut menţinerea unor relaţii strânse între Marea Britanie şi UE, după Brexit. Problema este importantă şi pentru producătorii farmaceutici japonezi, care au sediile centrale europene în Marea Britanie.
news.ro