Drogul – pericolul care pune stăpânire pe generația tânără
Primăria Municipiului Deva în parteneriat cu Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Hunedoara și Colegiul Tehnic ,,Transilvania” Deva vor lansa începând de luni, 16 iulie 2018, o campanie de prevenire a consumului de droguri în rândul elevilor din municipiul Deva.
Conform unor studii naționale în rândul populației în ceea ce privește consumul de tutun, alcool și droguri, studii care au vizat și tinerii cu vârstă școlară, s-a constatat o creştere a consumului de droguri. Tentația tinerilor de a consuma droguri are mai multe motive: anturajul, stresul, alte situații legate de școală, familie sau prieteni.
Pornind de la această premisă și de la faptul că adolescența este perioada în care copilul își definește personalitatea și se dezvoltă din punct de vedere fizic și mental, organizatorii campaniei au hotărât să ocupe altfel, timpul liber al tinerilor aflați în vacanța de vară.
Ei au organizat pentru aceștia activități sportive, pe terenul de sport aparținând Colegiului Tehnic ,,Transilvania” Deva, situat pe B-dul Dacia, nr.8.
În perioada 16 iulie-10 septembrie 2018, tinerii vor avea acces gratuit pe terenul de sport (luni-vineri, între orele 9:00-17:00) unde pot juca fotbal, tenis cu piciorul, volei și pot organiza competiții. De asemenea, ei pot veni cu propuneri care vizează și alte activități recreative. Elevii vor fi supravegheați de angajați ai Poliției Locale Deva, care vor veghea la siguranța lor, dar totodată se vor asigura și că pe perioada desfășurării evenimentelor sportive nu se vor consuma droguri, băuturi alcoolice, tutun etc.
În cadrul campaniei, tinerii vor primi și tricouri, brățări cu inscripții specifice, materiale informative, toate cu mesaje care explică efectele consumului de droguri asupra organismului uman.
Consumul de droguri poate da: stări de panică, anxietate, alterarea memoriei, dificultăți de atenție, depresie, cel mai dăunător efect fiind dependența fizică și psihică. Cu alte cuvinte – drogul se joacă cu mintea ta!
Odată cu începerea anului școlar 2018-2019, Primăria Municipiului Deva în parteneriat cu Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Hunedoara și școlile din municipiul Deva, își propun să deruleze pentru tineri mai multe campanii de informare și conștientizare asupra efectului consumului de droguri asupra organismului uman, familiei și implicit a mediului social.
Vor fi organizate pentru elevi și vizite la Penitenciarul Bârcea, unde aceștia vor avea posibilitatea să discute cu cei care au încălcat legea, în special cu persoanele care pe fondul consumului de droguri au săvârșit infracțiuni pentru care se află acum în mediu privativ de libertate.
Organizatorii campaniei îi invită pe tineri să participe în număr cât mai mare la evenimentele sportive organizate pentru ei pe perioada vacanței de vară.
Biroul de presă