Bugetul de venituri și cheltuieli al CEH se află pe masa Guvernului
Guvernul urmează să aprobe, în cadrul ședinței de astăzi, bugetul de venituri și cheltuieli al Complexului Energetic Hunedoara. Documentul prevede disponibilizări, angajari, dar și un buget structurat pe pierderi. În bugetul de venituri și cheltuieli sunt prevăzute cheltuieli cu plăți compensatorii aferente disponibilizării colective de personal. Același document prevede și angajări la societatea energetică. Oficialii Ministerului Energiei arată că ar fi necesară angajarea a încă 111 persoane “pentru ca activitatea în subteran să nu fie afectată, la cele două unități care își continuă activitatea, respectiv 61 de persoane la Sucursala Exploatarea Minieră Vulcan și 50 persoane la Sucursala Exploatarea Minieră Livezeni”.
Rezultatul brut estimat pentru anul 2018 este unul negativ, respectiv o pierdere totală de 291.021 mii lei, cu 62,15% mai mică decât cea realizată la finele anului 2017 în sumă de 768.843 mii lei.
“Nivelul pierderii este datorat în principal condițiilor economice în care își desfășoară activitatea societatea, prin eliminarea pieței reglementate, energia electrică fiind vândută la prețurile pieței libere. Handicapul natural pe care Complexul Energetic Hunedoara SA îl are ca urmare a faptului că, utilizează cel mai scump combustibil, este accentuat de sistemul concurențial de pe piața de energie, în care prețul de vânzare este coborât de către sectoarele energiei regenerabile. La nivelul societății au fost luate măsuri de reorganizare și restructurare în condițiile legii, efectele acestora se vor vedea în anii următori”, mai arată Ministerul Energiei.
Veniturile sunt estimate în valoare de 453.394 mii lei, iar cheltuielile sunt estimate la 744.415 mii lei. Pentru CEH înseamnă o pierdere de 291.021 mii lei.
Monika BACIU