Preşedintele Klaus Iohannis a revocat-o pe Laura Codruţa Kovesi de la conducerea DNA
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de revocare a Laurei Codruţa Kovesi din funcţia de procuror-şef al DNA, a anunţat, luni, purtătorul de cuvânt al şefului statului, Mădălina Dobrovolschi.
În declaraţia făcută la Cotroceni în care a anunţat revocarea şefei DNA, purtătorul de cuvânt al preşedintelui a spus că preşedintele Klaus Iohannis subliniază că România este şi trebuie să rămână un stat de drept, iar statul de drept se manifestă zi de zi, prin decizia fiecărui cetăţean de a respecta Constituţia şi legile ţării.
Dobovolschi a citat din decizia Curţii Constituţionale în care se precizează că preşedintele urmează să semneze decretul de revocare a şefei DNA.
Prezentăm integral declaraţia purtătorului de cuvânt al preşedintelui Iohannis:
”Bună ziua!
Vă mulţumesc pentru participarea la această declaraţie de presă.
Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, consideră că România nu poate face paşi înapoi de la statutul de ţară în care domneşte legea şi în care supremaţia Constituţiei este respectată. În România, lupta împotriva corupţiei nu trebuie să fie diminuată ori blocată în niciun fel. Dimpotrivă, trebuie să continue. Niciuna dintre instituţiile implicate în lupta împotriva corupţiei nu trebuie să fie supusă presiunilor sau încercărilor de decredibilizare.
Preşedintele Klaus Iohannis subliniază că România este şi trebuie să rămână un stat de drept. Statul de drept, ca şi democraţia autentică, se manifestă zi de zi, prin decizia şi alegerea fiecărui cetăţean de a respecta, mai presus de orice, Constituţia şi legile acestei ţări. O abatere de la acest principiu ar însemna, de fapt, o lovitură şi o diminuare a statului de drept.
Într-un stat de drept, hotărârile Curţii Constituţionale trebuie, toate, respectate. Tocmai de aceea, judecătorilor constituţionali le revine responsabilitatea uriaşă ca, în asigurarea supremaţiei Constituţiei, să nu se îndepărteze de la spiritul acesteia, care se fundamentează pe tradiţiile democratice ale poporului român şi pe idealurile Revoluţiei din Decembrie 1989.
Însă, hotărârile Curţii Constituţionale trebuie respectate şi aplicate nu numai de către Preşedintele României, ci şi de majoritatea politică, o majoritate care decide modificări legislative cu impact major asupra statului de drept.
Prin Decizia nr. 358/2018 Curtea Constituţională a decis, şi citez aici: Preşedintele României urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, doamna Laura Codruţa Kövesi.
Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a afirmat constant, că respectă Constituţia şi legile ţării şi a acţionat permanent în acest sens. Prin urmare, în executarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 358/2018, Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat, astăzi, decretul de revocare a doamnei Laura Codruţa Kovesi din funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, subliniază că lupta împotriva corupţiei nu trebuie, în niciun caz, abandonată sau încetinită. Corupţia afectează viaţa fiecărui cetăţean şi dezvoltarea României. Banul public nu poate fi folosit în interes personal sau de grup, iar deturnarea resurselor publice şi blocarea luptei anticorupţie se traduce prin lipsa de spitale, şcoli, autostrăzi, administraţie publică eficientă.
Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, atrage atenţia că, indiferent de numele procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, această instituţie are obligaţia să-şi continue activitatea în mod profesionist, la cel mai înalt nivel de performanţă.
Vă mulţumesc foarte mult”.
Decizia Curţii Constituţionale, care a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între ministrul Justiţiei şi preşedinte, generat de refuzul şefului statului de a da curs propunerii de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, şi a stabilit că preşedintele urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al DNA, a fost publicată în 7 iunie în Monitorul Oficial.
news.ro