Consilierii de la Petroșani constiuiți într-o comisie pentru salvarea Parângului
Consilierii locali de la Petroșani au aprobat înființarea unei comisii care să analizeze situația din stațiunea montană Parâng. Propunerea venită din partea consilierului Viorel Pascu a fost agreată de colegii său, care și-au dat acordul pentru înființarea comisiei care are rolul de a indentifica problemele din munte.
„În cadrul stațiunii turistice Parâng se află aproximativ 500 de contribuabili din care 134 persoane fizice cu contract de concesiune, 16 persoane juridice cu contract de concesiune, 350 de proprietari de terenuri și construcții. Reflectând la situația prezentată, putem spune că în această zonă turistică s-a dezvoltat o comunitate care exploatează turismul și frumosul cadrul natural al Parângului. Cu toate acestea, de mulți ani este tras un semnal de alarmă că, mediul natural al acestei minuni a naturii, numită Parâng, a suferit și suferă în continuare o degradare ritmică”, arată Viorel Pascu.
Există însă și neajunsuri. Neasigurarea la nivelul stațiunii a unui sistem centralizat de alimentare cu apă și a unui sistem de canalizare, a creat o formă de turism individuală, care încalcă legislația în domeniul turismului, în “mod grosolan”, după cum apreciază consilierul local.
“Sistemul Hidrotehnic Independent Petroşani are în evidenţă un număr de 19 beneficiari intraţi în legalitate din punct de vedere al gospodăririi apelor. SC Apa Serv Valea Jiului SA are încheiate un număr de 11 contracte de prestări servicii de vidanjare pentru această zonă. Dintre aceste 11 contracte, în ultimii doi ani la 8 contracte nu s-a făcut nicio solicitare de vidanjare”, mai arată consilierul local.
Doar 3% dintre contribuabili se încadrează în prevederile legale, iar mediul înconjurător este foarte afectat. Iar probleme ar mai fi şi în ceea ce priveşte respectarea normelor de prevenire şi stingere a incediilor.
Monika BACIU