Avertizarea codul galben vizând cantităţi însemnate de apă a fost emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Sibiu, Harghita (parţial), Braşov (parţial), Hunedoara, Alba, Caraş-Severin, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Brăila, Vrancea, Vaslui şi Galaţi.

Potrivit meteorologilor, în Moldova, local în Transilvania şi în Maramureş, precum şi în jumătatea de nord a Munteniei şi în zona montană a Olteniei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, care se va manifesta prin averse cu caracter torenţial, descărcări electrice şi intensificări ale vântului cu aspect de vijelie. Prin acumulare sau în intervale scurte de timp se vor înregistra cantităţi de apă de peste 20…25 l/mp şi izolat 40…50 l/mp.

De asemenea, de la ora 10.00 şi până la ora 23.00 sunt sub cod portocaliu de ploi torenţiale nouă judeţe: Suceava, Bistriţa-Năsăud, Harghita, Neamţ, Iaşi, Sibiu, Braşov, Covasna şi Bacău.

Meterorologii spun că local în Moldova, precum şi în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali temporar va ploua abundent şi se vor acumula cantităţi de apă de 50 l/mp şi izolat 60…70 l/mp. Manifestări ale instabilităţii atmosferice vor fi şi în celelalte regiuni, dar pe arii mai restrânse şi pentru intervale mai scurte de timp.

 

news.ro

viewscnt