Jurnaliști care se cred Dumnezeu
Oameni care se cred dumnezei. Care au senzația că în tastele și pixurile lor stă adevărul. Oameni care cred că numărul de like-uri, de urmăritori și traficul (în foarte dese cazuri unul fals, pentru a induce opinia publică în eroare) le dă dreptul să scrie orice, oricum, despre oricine.
Campanii jegoase, care aveau darul de a-i termina psihic și uneori chiar fizic pe niște oameni, duse de unii ce-și spun ”jurnaliști”. Mimează imparțialitatea. Se joacă de-a împărțitul dreptății. Susțin că ce fac e pentru ”interesul public”.
Astfel își permit să râdă de felul în care e îmbrăcat un om, de câte inele sau ghiuluri poartă, câte kilograme și rânduri de burți are. Se hăhăiesc sinistru pe la colțuri, povestind despre ce face un om în intimitatea vieții sale, căutând să arate cât de ”lipsit de morală” este.
Iar tu, cel care le asculți judecata și îi citești, le vezi și știi defectele. Le vezi, cu siguranță, și dinții nespălați, le simți și mirosul de transpirație, le vezi și coșurile de pe față, ai citit și mesajele alea în care implorau să fie făcuți preș în fața unui om care a refuzat să îi plătească. Pe care acum îl toacă, aproape zi de zi, sperând că muritorii de rând nu se prind de jocul lor.
Sunt unii pentru care ”interesul public” și ”informarea corectă” nu există. Însă există banii și cel care plătește mai mult. Ăla e asigurat, e ca o taxă de protecție ce achită, iar el, imparțialul, zeu și guru al jurnalismului, îl asigură că tace. Pentru o perioadă. Sau până se termină banii.
Anamaria NEDELCOFF
